21 - 22 martie 1986, 40 de ani de la o mare tragedie a Văii Jiului și a mineritului românesc.

Partea a II - a, 22 martie.

Continuăm?

Așadar prima explozie are loc în data de 21.03.1986 în jurul orei 12:00. Din prima echipă de salvatori care ajunge în zonă fac parte și ing. Benoni Costinaș - director tehnic al Combinatului Minier Valea Jiului și Burlec Cornel - șef serviciu protecția muncii CMVJ. Aceștia se aflau la Mina Lupeni și au ajuns foarte repede la Vulcan. Din declarații rezultă că au intrat în subteran în jurul orei 13.30, însoțiți de unul din inginerii șefi producție ai minei și alți trei salvatori, toți cu aparate izolante, în vederea depistării eventualilor supraviețuitori. Au constatat pe traseu, până în locul unde au înaintat, existența a 11 victime și s-au întâlnit cu un grup de muncitori care transporta trei accidentați. În jurul orei 16:30, după ce a informat telefonic la suprafață cele constatate, ing. Benone și probabil și Burlec au primit ordin să iasă la suprafață. Nu se spune cine a dat acest ordin.

În mod normal legislația prevede constituirea unui Comandament de lichidare a avariei. Șeful acestui comandament este directorul tehnic al exploatării. Nu directorul plin, adică nu cel care dădea în ianuarie interviuri la ziarul local, cu stilul de muncă imprimat la toate nivelurile, cu problemele tehnice pe care colectivul să nu le poată rezolva.

Din declarațiile participanților la operațiunile de salvare de după prima explozie, reiese că șefului de comandament, adică directorului tehnic al exploatării, i se raporta totul din subteran. Acesta coordona efectiv operațiunile de salvare, de identificare a pozițiilor victimelor, de colectare de date din subteran, dar mai ales de restabilire a aerajului pentru că instalația de aeraj de la locul de muncă unde avusese loc explozia fusese distrusă. Se cerea repunerea ei în funcție tocmai pentru ca să se poată intra în zonă în condiții de siguranță pentru cercetarea cauzelor primei explozii.

Vizavi însă de cea de-a doua explozie și de intrarea comisiei de cercetare în zonă avariată, șeful comandamentului va face următoarele declarații:

”În legătură cu intrarea comisiei de experți a Ministerului Minelor în zona avariată precizez că nu mi s-a cerut acordul pentru intrarea în subteran. De altfel nici nu am avut cunoștință de existența unei asemenea comisii.”

What?

”În ceea ce privește intrarea comisiei pentru verificarea firidelor artificierilor, menționez că la solicitarea tov director adjunct al ministrului Marin Ștefanache am delegat pe tov. ing. șef Filip Iulian să însoțească în subteran, fără să cunosc exact componența nominală a acestei comisii. Știu că era vorba ca din aceasta să facă parte tov. ofițeri de la Ministerul de interne.”[7]

Următoarea declarație din care transcriu câteva paragrafe e fenomenală. E a tov. Filip Iulian, supraviețuitor al celei de-a doua explozii.

”În ziua de 22.03.1986, în jurul orei 9, am primit dispoziție de la conducătorul tehnic ing. …. să intru în mină cu o comisie ce se afla în biroul ing. șef securitate minieră. M-am prezentat la comisia care era compusă din tov adjunct al ministrului - Ștefanache Marin, director tehnic - Berceanu Lucian, director CCSM - prof. dr. Teodorescu C-tin, ing. CCSM Pătrașcu Mihai - șef laborator CCSM Petroșani, ing. Ionescu Dumitru - cercetător principal CCSM, ing. Pusak Mihai Nicolae - cercetător principal la CCSM, ing. Barna Francisc de la CCSM, ing. Avramescu Traian - inspector șef adjunct ISTPM Hunedoara, Tat Sabin - cercetător principal la CCSM. Tot în biroul ing. șef securitate minieră au fost și ofițerii de la MAI, precum și tov. căpitan Cherciu V. Împreună cu comisia am plecat la baie de unde, după ce ne-am echipat, ne-am deplasat cu toții în subteran.

În subteran ne-am oprit la firida de exploziv de la orizont 420. Menționez că până la sosirea noastră la firidă nu am cunoscut scopul pentru care se deplasează comisia în subteran, nu mi s-a comunicat nimic în legătură cu activitatea acesteia și numai la firidă am aflat că trebuie să chem un artificier din cadrul sectorului VII (sectorul de producție la care a avut loc explozia), pentru a deschide firida de exploziv și capse.”[8]

Deci recapitulăm. Cu o zi înainte iese din subteran după ce coordonează evacuarea tuturor victimelor, adică, din spusele sale, ora 22.55. Dimineață pe la ora 9.00 este trimis să însoțească în subteran comisia despre care șeful comandamentului de lichidare a avariei știe că e cea de verificare a materiilor explozive la firide. Acesta găsește în biroul ing. sef securitate minieră vreo 12 persoane, printre care doi ofițeri MAI și căpitanul Cherciu, care fie vorba între noi era tot de la MAI, dar de la Securitate. Ajunși cu aceștia în subteran la firida de la orizontul 420, adică la vreo doi, trei km de la clădirea administrativă, află și el care e scopul controlului - verificarea materiilor explozive. Hopa! Nu are chei de la firide și nu a chemat niciun artificier cu cheile. Trimite un muncitor după artificier probabil la depozitul de exploziv de la suprafață, dar între timp află că se află unul în altă zonă a sectorului și-l cheamă telefonic. În jurul orei 11.00 sosește artificierul, care bineînțeles nu are cheile de la firida aceasta. Sparge lacătele în prezența comisiei. A! Tot la firidă realizează că în comisie se află și procurorul Moca Ion și alți ofițeri MAI (doi). Deja cu Cherciu de la Securitate erau 5 de la MAI. Hmm!

După ce fac inventarul aici, artificierul ce a spart lacătele este trimis la suprafață cu procurorul Moca și un ofițer MAI (rămân 4?) pentru a preda explozivul la depozit. După plecarea artificierului apare pentru prima dată în declarație informația că comisia (mă scuzați) ”să se deplaseze în zonă pe circuitele de aer proaspăt, pentru a face unele cercetări.”[9] Dar asta nu e tot. După ce pleacă celor menționați anterior, adică artificierul, procurorul și ofițerul MAI, află că este necesară și verificarea firidei de la orizontul 550, exact cea de la care chemase artificierul trimis la suprafață. Deja pare un film prost. Sună din nou la suprafață să trimită artificierul înapoi în subteran după ce predă ce are de predat la depozit. Cealaltă firidă era în gestiunea lui. Doi km dus, doi km întors, normal că omul nu vine imediat, cu toate insistențele. Și până la urmă bine face.

În jurul orei 12:30, la propunerea (tov. Filip zice, insistențele) tov. ing. Pătrașcu Mihai de la CCSM o parte a comisiei pleacă spre zona avariată, pentru a efectua expertizele necesare în vederea stabilirii cauzelor exploziei. De aici devine utilă declarația șefului echipei de salvare care se ocupase în schimbul I din 22.03 de restabilirea aerajului în zona avariată, sing. Stănilă Pantiloi (Dumnezeu să-l odihnească! S-a prăpădit și el acum vreun an, doi).

”Ultimele măsurători efectuate în zonă, pe care de altfel le-am comunicat, au arătat următoarele concentrații: în zona nesusținută înspre front CH4 era de 5 - 7%; în spatele tubului de refulare la o distanță de 8-10 m CH4 era de 4%; iar spre captor CH4 era de 0,4-0,5%.

…Am măsurat împreună cu ing. Ekart Ioan și Lt. Danciu Petre gazele (CH4) pe traseul de aer viciat… Tov. Ekart Ioan a ieșit în planul de aeraj și își nota concentrațiile pe hartă, iar subsemnatul am ieșit primul pentru a raporta concentrațiile la comandament. Pe la jumătatea planului am întâlnit pe 5 tovarăși de la CCSM Petroșani, recunoscând pe tov Teodorescu Constantin, Pătrașcu, Pusac, Bana și Ionescu, cărora le-am raportat concentrațiile de gaze din zonă. Acești tovarăși erau în curent de aer proaspăt și au rămas pe loc, ajungând lângă dânșii ing. Ekart Ioan, iar eu am continuat traseul în pas forțat pentru a raporta situația, ora fiind 13.30. (schimbul următor începea la ora 14.00)

Am ajuns la firidă, orizont 420, unde am găsit pe tov ministru adjunct, Ștefanache, căruia i-am raportat situația din zonă și concentrațiile de gaze care erau peste limitele admise, dar în scădere, după care am raportat la comandament tov. director tehnic ….. situația, concentrațiile de gaze (ora fiind aproximativ 13.55), apoi m-am trezit aruncat la podea de o undă de șoc, după care a urmat o bubuitură puternică și temperatură ridicată.

Nemaiavând asupra mea niciun aparat de salvare (ceilalți tovarăși din nișă își puneau masca), m-am aruncat în galerie și am pornit târâș înspre afară. Pe traseu am dat peste aparate izolante deteriorate, iar la puț i-am ajuns și pe alți salvatori care, de asemenea, nu mai aveau aparate, unii prezentând plăgi și arsuri. Am acordat primul ajutor tov. Tat Sabin și încă unui tovarăș pe care nu-l cunosc (avea ceva fisuri costale). Am făcut evidența salvatorilor, am constatat lipsa organului de control Lt. Danciu Petru și a salvatorului Savin Vasile.

Ieșind la orizontul 480, tov. ing. Filip Iulian a anunțat telefonic comandamentul, apoi am ieșit împreună la suprafață.

Precizez că la ieșire nu am mai avut asupra mea cheile, carnet de metan, briceag care le-am pierdut în zonă după explozie.” [10]

Cam acesta este filmul evenimentelor ce pot fi reconstituite după declarații. Cel puțin eu atât m-am priceput. Bâlbe și comunicare defectuoasă, un adjunct de ministru în comisie, ofițeri MAI și de Securitate, tensiunea datorată evenimentului din ziua precedentă, oboseala inerentă a tov. Filip, a șefului comandamentului de lichidare a avariei, toate au dus la tragicul eveniment din ziua a doua, 22.03.1986.

Concentrațiile de metan din zona nesusținută către front erau în limita de explozivitate. Între 5% la 15%, dacă are sursă de aprindere, te poți aștepta să bubuie. Dacă e însoțit și de alte hidrocarburi, limita asta se duce în jos, nu în sus. Specialiștii de la CCSM știau asta și totuși și-au asumat riscul de a se apropia de zonă. Ce nu știau și nu a intuit nimeni, era faptul că este posibil să mai fie un focar nedepistat, o sursă de aprindere rămasă după prima explozie. Exista o zonă de lucrare care nu a putut fi controlată de salvatori. Asta se știa. Este posibil, aceasta este și concluzia anchetei, ca în acea zonă să fi existat un focar mocnit până la aportul de oxigen primit ca urmare a refacerii instalației de aeraj. Odată activat și cu metan în limitele de explozivitate, tragedia numărul 2 s-a produs, nedând nicio șansă celor ce s-au aflat prea aproape. Dumezeu să-i ierte și să-i odihnească pe toți!

Nu am găsit la dosar declarația luată tov adjunct de ministru Ștefănescu. Aceea, dacă ar fi fost sinceră, ar fi elucidat misterul ordinului primit de comisie pentru deplasarea grăbită și inoportună în subteran. Așa rămân doar supoziții. E clar însă că acesta raporta pe linie de partid și de stat (cum se spunea în epocă) și se făceau presiuni asupra lui să finalizeze ancheta și să dea cărbune. Nu era un neica nimeni. Fusese ministru și avea să mai fie și după evenimente. Din păcate a decedat în 1988 iar din necrologurile publicate în ziarele centrale am aflat că era un bun specialist și un om de o mare noblețe sufletească. Așa o fi fost! Despre morți numai de bine, parcă era o vorbă.

Acum despre presiunea finalizării anchetei și pornirea capacității de producție nu vorbesc vorbe. Așa se proceda. Erau cinici comuniștii. Uite, spre exemplu pe data de 26.03. are loc la Petroșani adunarea activului din mineritul Văii Jiului. Ia cuvântul și tov. Ilie Verdeț, ministrul minelor de la acea dată.

Revenind la directorul zelos și cu toate problemele tehnice la buzunarul lui mic, e inutil să vă spun că în declarațiile domniei sale apar de nenumărate ori expresii de genul: nu am fost informat, nu mi s-a adus la cunoștință, era în obligația lui…. sau a lui…., urmărirea primirii acestei aprobări îi revene ca sarcină tov. …… etc.

Aproape că aș fi încheiat evocarea și lucrurile erau oarecum clare. asta dacă nu aș fi dat și peste declarația subinginerului Eugen Bicskei, din serviciul de protecția muncii a Combinatului Minier Valea Jiului. A participat în data de 22 la schimbul I, trimis de inginerul șef securitate minieră al Combinatului la materializarea programului stabilit pentru înlăturarea efectelor primei explozii. A intrat în mină cu ing. șef securitate minieră de la Vulcan, Ekart. În urma controlului, când au constatat scăderea concentrațiilor de metan, ca urmare a funcționării corespunzătoare a instalației de aeraj remontate, spre limitele de explozivitate, a ordonat salvatorilor să părăsească zona periculoasă, el plecând ultimul de acolo. În dreptul telefonului de la firida unde era baza subterană a salvatorilor, în jurul orei 11.30 - 12.00, se întâlnește cu prof. dr. ing. Teodorescu, directorul CSSM, cu Filip, inginerul șef prod. de la Vulcan și Traian Avramescu, ing. șef de la IPPTM Petroșani. Rămas singur o clipă cu domnul Teodorescu îl întreabă: ”Ce facem , domnule profesor?…. Situația era proastă. Era abătut. Sta pe gânduri.! A dat un singur răspuns: Nu sunt convins că sursa este împușcarea! Și a tăcut.” [11]

Am tăcut și eu! Dumnezeu să-i odihnească în pacea lui pe toți cei ce au pierit în acele zile tragice. Să nu uităm!

Referințe:
[1] - Decretul nr. 335/1983 privind aplicarea formei de retribuire în acord global şi a altor forme de retribuire specifice unor ramuri sau activităţi, accesat la https://lege5.ro/Gratuit/g44dsnrr/decretul-nr-335-1983-privind-aplicarea-formei-de-retribuire-in-acord-global-si-a-altor-forme-de-retribuire-specifice-unor-ramuri-sau-activitati?pid=8828827#p-8828827, în data de 16.03.2026;
[2] - Dorin Gheța, Ancheta noastră la început de an, Steagul roșu, nr. 10372 din 19.01.1986, pp. 1,2;
[3] - Marian Boboc, Echinocțiul negru al cercetătorilor petroșeneni, Ed. INSEMEX, 2016, p. 70;
[4] - Ibidem, p. 71;
[5] - Ibidem, p. 128;
[6] - Ibidem, p. 156;
[7] - Ibidem, p. 110;
[8] - Ibidem, p. 124;
[9] - Ibidem, p. 124;
[10] - Ibidem, p. 55;
[11] - Ibidem, p. 44 .

Imagini:
1 - Marian Boboc, Echinocțiul negru al cercetătorilor petroșeneni, Ed. INSEMEX, 2016, Coperta I;
2 - Adunarea activului de partid din mineritul Văii Jiului, Steagul roșu, din 27.03.1986, accesat https://www.bibliotecadeva.ro/periodice/steagulrosu/1986/03/steagul_rosu_1986_10429.pdf, în data de 17.03.2026;
3 - Marian Boboc, Echinocțiul negru al cercetătorilor petroșeneni, Ed. INSEMEX, 2016, Coperta IV.