Am redescoperit câteva podcasturi realizate cu un prieten în urmă cu mai bine de cinci ani. L-am ascultat din nou pe primul și m-am lăsat în voia dialogului spontan, nelipsit de umor și uneori melancolic. Am retrăit impresii și amintiri disparate, uneori sumbre, evocând trecutul comunist într-un vitraliu de amănunte personale. Urmează o versiune scurtă a primului subiect abordat:
— Ai scris tu chestia asta recent, cu mașinile. În perioada comunistă, când vedeau tinerii, puștii, copii, o mașină din Occident.
— Mă frate, pentru mine mașina aia era o oază de libertate. Era o chestie cromatică în primul rând. Era colorată. Avea în ea chestii colorate, o tapițerie, nu știu cum, un volan învelit într-o piele și noi eram fascinați. Tot timpul când ne apropiam de mașina aia noi aveam deja un film în cap, ne imaginam… cum trăiesc oamenii ăia de dincolo? Ce fac cu mașina asta? Pe ce soi de autostrăzi merg? Adică era deja un SF, o întreagă poveste se croșeta în jurul unui automobil.
— Hai să-ți spun primul gând care mi-a trecut în cap după ce ți-am citit postarea. Eram copil, aveam vreo șase, șapte ani. Aici în Drumul Taberei, dar la Ho Și Min.
— Se chema Ho Și Min?!
— Da! Nu ai știut?
— Nu știam!
— Dar știi cine e Ho Și Min?
— Da, cum să nu, dar nu știam că zona aia se chema Ho Și Min!
— Ne jucam la stradă, în fața blocului unde locuiam. Era un parc micuț și ne jucam acolo. Din când în când trecea câte o Volgă cu perdeluțe la geamul din spate, perdeluțe la geamurile laterale și toți înghețam.
— Deci și voi știați poveștile?
— Tu ai auzit de poveștile astea?!
— Dar cum să nu?
— Poveștile cu copii răpiți care erau dezmembrați, decapitați, li se fura sângele, erau…
— Duși cine știe unde? Da, asta a fost o chestie perpetuată. La tine se întâmpla în anii ’60, la mine se întâmpla în anii ’80.
— Serios?
— Tot timpul auzeai în Târgu Mureș în anii ’80, băi, au găsit un copil dezmembrat în pădurea cutare.
Ultima parte a podcastului prezintă un colaj de amintiri și muzică din 1969, perspectiva ușor psihedelică (în ton cu vremurile) asupra comunismului luat în primire de un copil în vârstă de nouă ani. Și o scurtă biografie muzicală a unei formații uitate, dar valoroase.
Este un exercițiu al memoriei însuflețite de un martor.
 | A guest post by
|