Banii nu cumpara femeile, dar fac curvele sa se indragosteasca

Prima poveste de astazi este despre recompense

Stim cu totii ca noi oamenii suntem pusi in miscare de motivatie si de recompensa. Sigur, cele doua sunt diferite dar in termeni practici inseamna cam acelasi lucru. Show me the money. Sunt motivat de ceea ce pot obtine intr-o anumita situatie.

Asa ca pare logic pentru factorii de decizie de oriunde sa incerce sa modeleze inteligent comportamentul oamenilor folosind recompense. Un chioscar sa isi plateasca vanzatoarea nu cu o suma fixa ci cu un procent din vanzari. Un constructor sa isi plateasca faiantarul nu la ora ci la metri patrati de faianta montata.

Atata doar ca aceasta idee simpla si buna nu surprinde bine comportamentul nostru. Un tip celebru pentru banii lui, Charles Munger a formulat-o indraznet: “oamenii raspund la recompense facand ceea ce este in interesul lor, nu al celui cu recompensa“.

Un alt tip celebru pentru banii lui, Pablo Escobar, a formulat-o si mai indraznet: “banii nu cumpara femeile, dar fac curvele sa se indragosteasca“.

Recompense istorice care au mers prost

In secolul 19 britanicii care se saturasera de cobrele care le atacau soldatii si caii au incercat o abordare inteligenta, pe principiul recompensei. Si plateau pentru fiecare cobra ucisa si livrata ca dovada autoritatilor. Programul functiona cu mare succes, erau cozi uriase cu ucigasii de cobre la casierie. Atata doar ca dupa cativa ani britanicii au aflat ca majoritatea cobrelor pe care le cumparau moarte erau crescute in captivitate. Localnicii se foloseau de recompensa intr-un mod favorabil lor, cresteau serpi si ii vindeau englezilor.

Englezii suparati pe teapa au intrerupt brusc programul. Ghici ce s-a intamplat? Indienii n-au mai avut nevoie de cobrele pe care le cresteau si le-au dat drumul pe langa asezarile de englezi.

In 1947 arheologii din Israel (ma rog, viitorul Israel) dupa descoperirea epocala a Manuscriselor de la Marea Moarta au avut ideea proasta de a plati o recompensa pentru fiecare fiecare fragment de scriere gasit. Ghici ce s-a intamplat cu scrierile care erau gasite intregi? Erau rupte si vandute in fragmente mici, la bucata.

La fel s-a intamplat si in China cand paleontologii plateau pentru fiecare fragment de os de dinozaur. Un os mare se vindea in fragmente mai mici.

In 2010 banca americana Wells Fargo s-a hotarat sa isi stimuleze angajatii oferindu-le o recompensa pentru fiecare cont nou deschis. Asa ca angajatii au inceput sa faca conturi noi pentru clientii existenti, fara stirea acestora. Milioane de conturi. In final s-a lasat cu lacrimi si sange. O alta recompensa folosita creativ.

URSS e unul din cele mai crase exemple unde folosirea cronica a unei recompense prost formulate duce la dezastru. Zeci de ani factorii de decizie din fabricile sovietice au fost recompensati pentru cantitatea produsa. Ghici ce s-a intamplat cu calitatea?

In 2012 s-a descoperit ca o echipa de fotbal din New Orleans avea un sistem in care jucatorii erau recompensati pentru accidentarile produse adversarilor. Probabil o forma “inteligenta“ de a stimula agresivitatea si combativitatea. Ghici ce s-a intamplat cu calitea jocului echipei respective?

In US s-a introdus un sistem de recompense pentru cei care raporteaza fraude si abuzuri din lumea corporatista. Care a dus repede la o avalansa de raportari false sau exagerate care au impactat serios activitatea companiilor respective.

Cancerul tuturor recompenselor sunt incluziunea si diversitatea.

Stim cu totii ca in dorinta (generoasa in sine) de a promova incluziunea multe companii si guverne au introdus cote obligatorii pentru angajarea indivizilor din grupuri defavorizate sau mai slab reprezentate. Asa ca foarte repede angajarea si promovarea au devenit bazate pe identitate si nu pe competenta. Ceea ce in final duce la si mai multa diviziune si tensiune sociala din partea noilor dezavantajati.

Avem exemple dramatice de piloti de avioane de linie fara experienta dar provenind din grupuri dezavantajate si care sunt angajati de diferite companii disperate sa isi atinga cota de diversitate. Sau chirurgi angajati in acelasi fel, dupa etnie, rasa sau orientare sexuala.

Ceea ce este nedrept chiar si pentru pilotii sau chirurgii apartinand unor grupuri distincte dar care au avansat profesional pe merit. Nedrept atunci cand un pasager sau pacient isi vede pilotul/chirurgul negru si isi zice “ce ghinion pe capul meu ca am prins un incepator“

Sau vreun pasager mai asertiv ar putea spune companiei aeriene cand isi vede pilotul cam la fel ca in magazinul de perdele “n-aveti ceva mai pe alb?“

Dupa umila mea parere recompensele nu sunt nici bune, nici rele, sunt un simplu instrument, ca un cutit de bucatarie. Pot fi folosite bine, prost sau wokist dezastruos.

Voi cum stati cu recompensele?