BISERICA VIE

Despre credinta crestin-ortodoxa din Romania

S-a sfintit Catedrala Neamului si vazand slujba am trait si un sentiment de neimplinire, de hau spiritual. Desi este o constructie monumetala unica care va ramane in istorie, nu pot sa nu constat ca aceasta nu reuseste sa imi schimbe convingerea ca în ziua de azi avem prea multe biserici și prea puțini credinciosi.

„Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3:16) spune Sfantul Apostol Pavel.

În Confesiunile sale, Sfantul Augustin mărturisește că L-a căutat pe Dumnezeu în afară, dar L-a găsit înlăuntrul său — acolo unde inima devine templu, iar credința, o flacără vie.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune : „Nu zidurile Bisericii sunt sfinte, ci sufletul care se face biserică pentru Hristos.”

Parintele Arsenie Boca ne invata ca „Dumnezeu nu cere ziduri, ci inimi.”

CREDINTA STA IN NOI, IN CEEA CE SIMTIM,GANDIM SI FACEM SI NU IN ZIDURILE UNOR CLADIRI FIE ELE SI BISERICI SAU CATEDRALE, FRUMOASE SAU GRANDIOASE.Cam asa se spune si in scripturi.

De la Sfantul Apostol Pavel, de la Augustin până la marii mistici ortodocși,toti rostesc același adevăr: credința se zidește în inimă, nu în piatră. Biserica de piatră e un simbol al comuniunii, dar Biserica inimii e locul real al întâlnirii cu Dumnezeu. Ea se ridică din rugăciune, din iubire și din lupta lăuntrică dintre bine si rau.

Ne zidim catedrale de piatră, dar uităm să ridicăm catedrale de bunătate si iubire fata de aproape. Uităm că nu zidurile sfințesc omul, ci omul sfințește zidurile. Acolo unde un om iartă, unde se roagă în taină, unde suferința e purtată cu demnitate — acolo se naște o biserică mai trainică decât oricare de pe pământ.In schimb nu uitam sa ne uram, sa fim invidiosi si rautaciosi , sa ne mintim si sa ne furam caciulile, si nu numai.

În fond, Dumnezeu nu cere spațiu, ci adâncime. El nu caută un loc unde să stea, ci un om prin care să vorbească. De aceea, credința adevărată nu se măsoară prin numărul rugăciunilor rostite sau prin prezența duminicală la slujbă, ci prin transformarea tăcută a inimii.Un om poate merge în fiecare zi la biserică și să rămână gol înlăuntru; altul poate nici nu calcă acolo, dar trăiește iubirea, iertarea și compasiunea — iar în el Dumnezeu respiră.

Sa incurajezi bigotismul si superstitiile din motive pecuniare, prin ritualuri de multe ori ridicole, pe post de credinta creștin ortodoxa e o mare nenorocire de care BOR-ul va da socoteala in fata lui Dumnezeu! Foarte multi au ajuns sa creada ca pot sa-si rascumpere pacatele si sa devina mai buni cu donatii către biserica care incurajeaza asta. Când BOR o sa condamne hotia și minciuna, care la noi sunt ceva natural, in mod public in loc sa stea cu mana intinsa catre toti banditii si politrucii, atunci o sa inceapa sa se schimbe ceva si in societatea noastra. Despre morala BOR sunt multe de spus, dar dupa 1989, in primul rand ar fi trebuit sa-si ceara iertare poporului roman pentru colaborarea cu fosta Securitate si Ceausescu in loc sa-si secretizeze dosarele!

Traim in tara formelor fara fond asa ca exista in mod natural o confuzie si tensiune intre forma si esenta. Sa crezi ca realizand doar constructii grandioase, adica ziduri care reprezinta forma, vei ajuta la cresterea spirituala a neamului care reprezinta esenta, reprezinta o prostie si o blasfemie, si ma intreb daca BOR nu o intretine cu buna stiinta si din interes pur material. Esenta credintei nu se poate sculpta in piatra, ea este vie si se misca , se indoaie si lumineaza.

BOR ca institutie , prin parintii sai ar fi trebuit sa ne ajute si indrume in drumurile noastre spre obtinerea mantuirii prin credinta adevarata, sa ne lumineze sufletele si mintile cu dragoste crestina si nu sa construiasca neaparat aceasta constructie megalomanica. Toti avem nevoie de ajutor divin si pentru asta biserica ar fi trebuit sa ne fie ghid indrumator si sprjin, nu vames interesat de bani. Sa stiti ca buni creștini trebuie sa fim neincetat, iar credinta adevarata, cu iubire fata de aproape si semeni,trebuie sa o simți si sa te ghideze tot timpul nu doar cand mergem la biserica sau la moaste si pupat icoane.

Așadar, credința creștină nu este o instituție, ci o călătorie. Ea nu se înalță în clopotnițe, ci în suflete. Fiecare inimă care se deschide devine o poartă a cerului. Iar în această biserică interioară, Dumnezeu nu este un oaspete, ci locuitorul firesc al ființei noastre. Când vom înțelege aceasta, nu vom mai avea nevoie să-L căutăm în ziduri, pentru că Îl vom purta pretutindeni — în gând, în iubire, în tăcere.

Sa ne ajute Dumnezeu sa fim mai buni cu cei din jur si chiar cu noi insine!