„Catastrofa morală a României – între istorie, educație și responsabilitate personală”

România morală începe cu tine

Catastrofa Morală a României

Zilnic constatăm, cu toții, efectele devastatoare ale unei mari crize și avem tentația, în funcție de evenimente și de poziționare, să identificăm doar crizele specifice, una după alta: criza sistemului de sănătate, criza sistemului de pensii, criza sistemului de învățământ, criza sistemului de justiție, criza sistemului administrativ general, criza sistemului politic.

De fapt, toate acestea au o cauză comună, profundă: Criza Morală Națională. Mă refer aici la criza valorilor morale, care are loc în fiecare dintre noi și capătă dimensiune națională prin participarea — sau complicitatea — fiecăruia.

România Mare și criza valorilor

România Mare, născută în 1918, a fost definită ca un stat național — adică, teoretic, construit pe baze etnice — din dorința firească de autoapărare, ceea ce este ușor de înteles în contextul istoric. Totuși, noi, românii, uităm adesea că, pentru a deveni cu adevărat o națiune puternică, avem nevoie, în primul rând, de un ansamblu de valori morale care să ne unească, să ne definească și în jurul căruia să putem construi temelia solidă a unui stat modern, capabil să le ofere cetățenilor săi condiții de viață decente.

Din dorința legitimă de a avea, în sfârșit, o Mare Națiune Română, uităm uneori că națiunea nu este doar un concept abstract sau un scop în sine, ci un organism viu, alcătuit din oameni. Iar valoarea unei națiuni este dată de suma valorii morale a fiecăruia dintre ei.

Totodată, trebuie subliniat că o societate devine mai stabilă și mai rezilientă cu cât reușește să se coaguleze în jurul unor valori comune, adoptate și acceptate sincer de membrii ei. De-a lungul timpului, la toate nivelurile societății, am trecut cu vederea valorile morale, oferind prioritate luptei permanente pentru supraviețuire și artei compromisului. În același timp, în efortul de modernizare al societății românești semifeudale, am adoptat instituții și seturi de norme occidentale care nu au avut răgazul de a fi întelese și asimilate în profunzime. Am devenit astfel țara "formelor fără fond", țara clivajelor dintre orașe și sate, dintre clase sociale.

În plin avânt de schimbare, a apărut extremismul de dreapta-legionarismul și al Doilea Război Mondial, urmate de extrema stângă cu venirea tancurilor sovietice și instaurarea comunismului, care a distrus aproape tot. S-a trecut de la o societate modernă incipientă (cu toate problemele ei) la un dezastru național pe toate planurile. Valorile morale au fost marginalizate, apoi deformate și, în cele din urmă, înlocuite.

În perioada comunistă, valorile autentice — precum adevărul, onestitatea, responsabilitatea sau demnitatea — au fost sistematic pervertite și înlocuite cu loialitatea față de partid, obediența, duplicitarismul și frica. Educația morală a fost transformată în îndoctrinare ideologică, iar omul nou visat de regim era, în realitate, un individ lipsit de libertate interioară, rupt de tradiție, suspicios, oportunist si delator, refractar la încrederea socială.

După 1989, în locul unei renașteri morale, România s-a trezit într-un haos valoric: vidul lăsat de colapsul ideologiei comuniste nu a fost umplut cu valori autentice, ci cu pragmatism agresiv, individualism feroce, goană după succes și putere, consumerism și superficialitate. Libertatea a fost înțeleasă adesea ca libertinaj, iar democrația ca oportunitate de manipulare și îmbogățire rapidă. Educația, cultura și presa — piloni esențiali ai oricărei regenerări morale — au fost și ele bulversate sau instrumentalizate.

Azi, trăim în plin efect al acestor derapaje: neîncredere generalizată, cinism social, alienare, lipsă de repere, corupție endemică, fugă de responsabilitate și incapacitate de coagulare în jurul unui ideal comun. Și totuși, paradoxal, vorbim adesea despre "valorile românești", despre "spiritul românesc", despre "renașterea națională". Dar cu ce fundament?

Să încercăm să menționăm câteva valori morale pozitive: adevărul, echitatea, onestitatea, cinstea, responsabilitatea, umanismul, solidaritatea umană, caritatea, altruismul, cumpătarea, empatia, bunul-simț, binele, fericirea.

Câte dintre acestea le regăsim, cu adevărat, în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi? Câte — și care — le practicăm sincer, în familie? Câte — și care — le învățăm cu adevărat în școală? Câte — și care — le recunoaștem și le apreciem în cercul nostru de apropiați? Câte — și care — sunt promovate pe canalele media și pe platformele de comunicare? Câte — și care — le vedem întrupate în liderii și conducătorii noștri?

Prezența valorilor morale — în discurs și, mai ales, în fapte — este, din păcate, episodică și inconsistentă. Iar absența lor reală din viața personală și din societate naște, inevitabil, "monștrii" cu care ne confruntăm astăzi: minciuna, înselăciunea, falsitatea, dezbinarea, corupția, egoismul, superficialitatea, iresponsabilitatea, lipsa de empatie, violența simbolică și, nu in ultimul rand, nefericirea colectivă și deznădejdea generala.

Să încercăm să fim sinceri! Nu cumva le practicăm multi dintre noi sau ne lovim de ele la tot pasul, zi de zi? Nu cumva ne-am obișnuit cu ele și nici măcar nu ni se mai par ceva dăunător? Nu le vedem, într-o formă sau alta, îmbrăcate în ținute strălucitoare pe toate canalele media si platforme? Nu ni se par, uneori, nefirești și agresivi tocmai cei care dau dovadă de virtute?

Trebuie să înselegem, o dată pentru totdeauna, că valorile morale sunt valori scop, nu mijloace — așa cum ne arată și teoria valorilor. Ele nu se negociază, nu se adaptează în funcție de interes, conjunctură sau presiune socială.

Adevărul, onestitatea, dreptatea, compasiunea, respectul — toate acestea sunt repere absolute, nu opțiuni relative. Atunci când începem să le relativizăm, să le folosim selectiv sau ipocrit, nu doar că le golim de conținut, dar subminăm însăși structura de rezistență a unei societăți civilizate.

Dacă valorile morale sunt scopuri în sine și nu pot fi negociate, atunci educația morală trebuie să fie o prioritate absolută, nu o componentă secundară a procesului de formare.

Școala nu ar trebui să fie doar un loc unde se transmit informații sau se antrenează competențe tehnice, ci un spațiu unde se cultivă caracterul, integritatea și spiritul civic. Din păcate, în multe cazuri, accentul cade doar pe performanță, competitivitate și conformism, ignorând dimensiunea profund umană a educației.

Mai mult, formarea morală nu este doar treaba școlii. Fiecare dintre noi, ca părinți, profesori, lideri, formatori de opinie sau simpli cetățeni, avem un rol de jucat. Comunitatea este un laborator moral viu, unde tinerii învață nu din predici, ci din exemple. Dacă valorile sunt absente din spațiul public, din discursul politic, din media, atunci nici educația nu are susținere reală.

Trebuie să întelegem că nu putem avea o societate dreaptă, prosperă și funcțională fără un fundament moral solid. Nicio reformă nu va reuși, nicio strategie nu va da roade dacă nu este înrădăcinată într-o cultură a adevărului, a responsabilității și a respectului față de celălalt.

Educația morală este investiția cea mai valoroasă pe termen lung. Iar fără ea, riscăm să formăm generații competente, atunci când nu sunt analfabete funcțional, dar cinice; instruite, dar lipsite de busolă interioară,

Dacă nu reconstruim acest fundament pe valori morale reale și ne-negociabile — adevăr, cinste, solidaritate, responsabilitate, compasiune, respect — orice altă reformă va fi doar o alta formă fără fond.

Fără o bază morală solidă, nu vom avea nici educație de calitate, nici lideri autentici, nici justiție eficientă, nici economie echitabilă.

Iar dacă vrem să schimbăm ceva cu adevărat, trebuie să începem nu cu alții, ci cu noi înșine: în familie, în școală, în cercul de prieteni, în comunitate.

Valorile morale nu doar se predică, se trăiesc. Zi de zi.

Schimbarea nu vine dintr-un decret sau dintr-o alegere norocoasă. Vine din conștiința fiecăruia. Alege să fii lumina de care România are nevoie. Nu pentru glorie, nu pentru aplauze, ci pentru că este singura cale dreaptă. Fii tu cel care rupe lanțul indiferenței, cel care spune adevărul, cel care construiește, cel care iartă, cel care inspiră.