Cum supravietuim sarbatorilor?

Acum ceva vreme, cand inca se ingana vara cu toamna stateam la o bere pe insula de care v-am mai vorbit si a venit vorba despre sarbatori. Un tip oarecare de la masa ne-a marturisit ca el uraste din tot sufletul lui mic si negru sarbatorile. Cea mai proasta perioada a anului pentru el. Il apuca agitatia si panica cu doua luni inainte, trebuie sa faca rost de bani pentru cadouri scumpe, ca daca sunt ieftine nevasta, fii-su si fiica-sa vor fi bosumflati tot anul care urmeaza. Si ca indiferent ce le-ar lua nu par sa se bucure. De regula isi doreau altceva, nu conteaza ce. Incerca sa le ghiceasca dorintele, ii intreba discret cu luni inainte ce si-ar dori si n-o nimerea niciodata.

Altul a inceput sa rada si ne-a spus ca el de sarbatori are o mare problema cu petrecerea de revelion. Traditia in familia lui era sa faca petrecerea respectiva ‘pe undeva‘ adica cumva cat mai departe de casa. O mini-vacanta cum ar veni, atata doar ca cele 3 zile erau intotdeauna mai scumpe si mai obositoare decat o vacanta normala de doua saptamani cu toata familia. Iar copiii erau vesnic nemultumiti si obositi de petrecerea de Anul Nou, unde nu le placeau atmosfera, oamenii, mancarea, dansul si in general nimic.

“Dar ce sa faci“ zicea el resemnat, “nu poti sa stai acasa de Anul Nou, ca saracii, asa-i traditia, sa mergi undeva. Abia astept sa mai creasca copiii, sa ii las sa se duca singuri unde or vrea ei“.

Apoi un al treilea ne-a povestit ca el avea un tata alcoolic care fusese toata viata abuziv. In general in timpul anului reusea sa il ocoleasca destul de bine, nu locuia cu el insa de sarbatori nu avea cum sa il evite.

“Sarbatorile sunt pentru familie“ era mantra din familia lui si de sarbatori trebuia din nou sa stea sub acelasi acoperis cateva zile cu tatal betiv si abuziv. Nu isi amintea nici macar un singur an in care sa nu se fi lasat cu scandal, cu farfurii sparte, cu imbranceli si cu crize. Imi spunea ca pur si simplu nu poate sa nu participe, din cauza celorlalti, mama, frati. Nicio varianta de a evita scandalul (sau sarbatorile in familie in general) nu functiona, stia ca trebuie sa participe si stia ce se va intampla.

Cand incepuse prima poveste cu “mie nu prea imi plac sarbatorile” ma gandeam sa spun ca nici eu nu ma omor dupa festivismul fortat, dupa oamenii care se calca in picioare prin magazine in timp ce la difuzoare urla colinde dar dupa ce am auzit povestile lor mi-am dat seama ca eu chiar n-am motive serioase sa ma plang.

Sunt mai degraba un caz fericit. De sarbatori dorm in acelasi pat ca si in restul anului. De mancat mananc cam aceleasi lucruri care imi plac si in restul anului, nu trebuie sa fac eforturi, nu fac indigestie. Nu sunt obligat de presiunea sociala a grupului sa merg in mini-vacante scumpe si obositoare. Le astept cele “naturale”, lungi si odihnitoare. Nu trebuie sa suport betivi abuzivi. Iar de aglomeratia din magazine scap ocolind-o cu multa gratie si ceva planificare.

Anxietatea de sarbatori vine in multe forme, culori si arome. Uneori ca in povestile de mai sus. Alteori doar ne readuce aminte ca a trecut un an in care nu am facut mai nimic din ce ne-am propus. N-am slabit, n-am invatat limba aia straina, nu ne-am lasat de fumat, tot cu jobul ala mizerabil cu seful caruia ii uram sa se mute in Gaza.

Iar alteori, atunci cand de sarbatori suntem singuri incepem sa vedem in jur doar familii fericite, cu cadouri in brate, cu copii veseli. Copii pe care nu ii avem sau sunt cu ma-sa, cadouri pe care nu le avem sau nu avem cui sa se dam.

Sarbatorile par sa fie un fel de fericire institutionalizata, obligatorie, de aici si diferentele dintre cum ne simtim noi in realitate si cum credem ca ar trebui sa ne simtim.

Simtim sarbatorile ca pe un fel de “examen” pe care l-am trecut sau nu, in termeni de familie, relatii si proiecte personale. Iar atunci cand ni se pare ca vedem pe strada doar oameni care au trecut examenul cu zece si noi suntem repetenti de aici si anxietatea.

Voi cum supravietuiti sarbatorilor? Va rog doar raspunsuri gresite. 😊