Motru, 19 octombrie 1981

Documente noi despre revolta de la Motru, din 19 octombrie 1981

Astazi se implinesc 44 de ani de la revolta de la Motru.

Am studiat câte ceva, sub îndrumarea coordonatorului licenței, profu’ de contemporană, domnul Virgil Țârău, pe care cu bucurie și recunoștință îl amintesc aici, despre dezvoltarea economică a României în perioada anilor 1970 – 1990. Mai specific, dezvoltarea sectorului energetic. După 1970, implicarea tot mai mare a lui Nicolae Ceaușescu în stabilirea indicatorilor economici și a cifrelor de plan, a provocat în deceniile următoare mai multe dezechilibre[1].

Modul de dirijare a banilor s-a dovedit în unele privințe eronat. Spre exemplu, în anii `70, România și-a dezvoltat capacitățile de rafinare și prelucrarea a țițeiului adus din Orientul Mijlociu (deci mult peste producția ei internă), cu bani împrumutați de pe piețele externe. La sfârșitul deceniului, atât prețul țițeiului cât și dobânzile au crescut. La momentul când exista deja capacitatea de a exporta produse rafinate din petrol, prețurile acestora a început să scadă[2]. Deci ori cum ai fi întors-o, afacerea era departe de a fi un loz câștigător, si câștigul scontat nu acoperea ratele împrumuturilor accesate.

Spre finele lui 1981, România cere o reeșalonare a datoriilor avute la FMI, la momentul acela, în valoare de 10,2 miliarde de dolari. Reeșalonarea este acordată, dar este condiționată de reducerea cheltuielilor. Regimul hotărăște ca acestea să fie reduse printr-o serie de măsuri restrictive: creșterea exporturilor în detrimentul aprovizionării pieței interne, reducerea importurilor, utilizarea surselor proprii producătoare de energie, pentru a reduce importurile de țiței, etc. Aceasta din urmă a fost măsura care mă interesa la momentul licenței, pentru a înțelege deschiderea de noi câmpuri miniere și investițiile masive din minerit din acea perioadă. Și în plus, pentru a înțelege cifrele nerealiste de plan.

Două documente găsite întâmplător în dosarele despre Valea Jiului pe care le-am accesat la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), au fost interpretate de mine la momentul acela, în funcție de subiectul urmărit la acea dată. Mai precis, primul l-am găsit folositor, iar cel de-al doilea trezindu-mi intersul, l-am pus la păstrare (am cerut copie).

Astfel, primul document se referea la nerealizarea producției de lignit și a cauzelor care au stat la baza acestei situații, în bazinul Olteniei, diferențele față de plan fiind de ordinul a milioanelor de tone[3]. Documentul, prezentat mai jos, se referă la primele nouă luni ale anului 1981 și coroborat cu mărturiile domnului Gheorghe Davidescu, director investiții în acea perioadă în combinatul minier din Valea Jiului[4], l-am interpretat doar prin prisma impunerii unor planuri de producție din ce în ce mai mari la huilă energetică, pentru a compensa nerealizările la lignit.

Cel de-al doilea document despre bazinul Olteniei este un Plan de măsuri din data de 16.11.1981, însoțit de o adresă, la fel de importantă, care prevedea aplicarea unor măsuri de dezinformare atât pe plan extern cât și pe plan intern, pentru contracararea unor știri apărute în presa internațională. Pentru că documentul este destul de lung, îl voi atașa la sfârșitul articolului.

Important este faptul că necunoscând, spre rușinea mea, la momentul acela nimic despre evenimentele de la Motru din 19 octombrie 1981, mi-am dat totuși seama că planul amintit era întocmit pentru a ascunde ceva, și am început să caut.

Sursele pe care le-am consultat sunt toate online. Din păcate lucrările publicate pe această temă sunt puține și nu am avut deocamdată acces la ele. În afara câtorva articole din presa de după 1989, foarte bine documentat este articolul doamnei Raluca Nicoleta Spiridon, Revolta minerilor de la Motru din 19 octombrie 1981, apărut în numărul 5/2010 al Caietelor CNSAS[5], din care voi spicui câteva idei.

Revolta despre care personal nu am știut până anul trecut, (e posibil ca la un moment dat să îmi fi ajuns ceva la urechi dar să fi uitat între timp. Ce să fac, sunt un absolvent de istorie cu memorie proastă), a început pe fondul punerii în aplicare a Decretului nr. 313 din 17 octombrie 1981 privind unele măsuri referitoare la întărirea autoconducerii şi autoaprovizionării teritoriale, precum şi la asigurarea aprovizionării în bune condiţii a populaţiei cu pâine, făina si mălai.[6]

Era vorba despre raționalizare pâinii, inclusiv în zonele miniere, care până atunci fuseseră exceptate de la acestă măsură. Aplicarea ad literam a documentului limita aprovizionarea cu pâine la nivel familial, a celor aproape 11.000 de navetiști, aduși pe 87 de trasee la exploatările miniere, din județul Gorj și din cele limitrofe. Aceștia se aprovizionau din localitățile unde făceau naveta și pentru familiile lor, aflate în localități unde cartelele la pâine erau deja introduse.

Coroborat cu informațiile din documentul anterior, de unde aflam că penalizările oamenilor muncii erau la ordinea zilei și cu „condițiile inumane de muncă, de starea de epuizare fizică și psihică în care se găseau oamenii, de legislația scelerată, de apăsarea cumplită pe care o exercitau securitatea, miliția, procuratura, de lipsa speranței că lucrurile se vor îndrepta”[7], nu e din cale afară de surprinzător că minerii din schimbul II, de la mina Roșiuța, în apropiere de Motru, au refuzat să primească rația de pâine de 400 gr. și să intre în mină. La ieșirea celor din schimbul I, s-au deplasat împreună la Consiliul Popular al localității Motru, scandând lozinci din ce in ce mai curajoase. Un alt spațiu al protestelor a fost și mina Leurda, unde minerii au blocat intrarea în incinta minei. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor nu se poate reconstitui decât din declarațiile participanților și ale martorilor. Se pare că cea mai completă lucrare care le conține, este cea a domnului Gorun, din care am citat și eu, pe care o folosesc mai toate sursele pe care le-am parcurs.

În orice caz, pe de o parte, pe modelul Lupeni, minerii gorjeni au refuzat orice dialog cu reprezentanții puterii, cerând să vină în fața lor Nicolae Ceaușescu, pe de altă parte, puterea a reacționat mult mai violent decât în Valea Jiului, intervenția fiind brutală, cu focuri de avertisment și de intimidare, cu împroșcare manifestanților cu fecale din rețeaua de canalizare a orașului, etc. E adevărat însă că și manifestările minerilor au fost mult mai radicale, aceștia distrugând sediul Miliției, și Consiliul local, aflate în aceeași clădire.

Pun pentru exemplificare câte va rânduri găsite în sursele indicate la finalul articolului, din cartea domnului Gorun, dar vă recomand să le accesați și dumneavoastră, sau mai bine, să căutați cartea.

„Asupra tribunei improvizate s-a abătut o ploaie de cartofi. Lui Bobu i-a căzut şapca de activist de pe cap. Se mai discută şi acum că cineva din mulţime a luat şapca, a scuipat în ea şi i-a îndesat-o lui Bobu pe cap. (…) Numărul 2 în PCR îi spune şefului că minerii sunt nemulţumiţi de raţionalizarea pâinii, dar o să rezolve situaţia. Probabil la cerea lui Bobu au venit din nou la Leurda maşinile cu pâine. Minerii resping categoric compromisul. Sosesc şi opt maşini ale pompierilor pentru intimidarea mulţimii. Nu au curaj să deverseze apa peste mulţime“[8]

„Momentele culminante ale luptei se desfăşoară între orele 22.00 şi 1.00 (20 oct). Ca la un semn, uşile de la intrare, gratiile de la ferestre şi tocurile acestora au fost smulse şi protestatarii au pătruns în interior. O lovitură cu parul i-a zburat pistoletul din mână comandantului miliţiei. V. Nişulescu s-a căţărat pe firul telefonic până la etajul IV. Acolo a găsit un securist pe care l-a pus să-i ţină de cablu, iar el l-a tăiat cu piconul. După ce mulţimea pătrunde în primărie se întrerupe curentul electric. Un manifestant intrat în birourile miliţiei aprinde dosarele cu caziere. Se declanşează incendiul. Se sparge camera în care era depozitat armamentul. Şeful miliţiei trage în plafon pentru a-i speria. Manifestanţii renunţă la intenţia de a prelua armamentul. Minerii se împrăştie prin toate încăperile. Sunt aruncate pe geamuri tablourile lui Ceauşescu, steagurile roşii, butelii de aragaz, maşini de scris, alimente, ţigări, băuturi. Cei baricadaţi se retrag spre etajele superioare. S-a instalat deruta. (…) Bătălia asupra sediului este câstigată de mineri. Din acest moment intervin trupele de represiune“[8]

„Mărturiile vorbesc de intervenţia luptătorilor special echipaţi, aduşi în trei microbuze, care trec prin mulţime şi pătrund în centrul politico-administrativ; de asemenea, a rămas în memoria colectivă faptul că „au fost aduse numeroase efective militare de la Târgu Jiu, Turnu Severin şi Craiova”. Este posibil ca amplasarea lor în dispozitiv, aşa cum este ea reconstituită, în baza mărturiilor, de Gheorghe Gorun – unităţile din Dolj au fost staţionate la intrarea în oraş dinspre Turnu Severin şi ar fi putut interveni la prima solicitare a centrului de coordonare de la Şcoala nr. 1, în timp ce unităţile din Târgu Jiu se opresc pe Dealul Bujorăscu, la intrarea din direcţia Târgu Jiu – să fi avut probabil în vedere intervenţia treptată a efectivelor, în funcţie de provenienţa lor. Pătrunderea unei trupe de intervenţie în centrul administrativ, urmată imediat de deschiderea focului, în scop de intimidare, a condus la dispersarea mulţimii, iar în jurul orelor 2-3 (20 oct.), la finalul revoltei.”[5]

Acum, după citirea celor de mai sus, tabloul creat de cele două documente descoperite de mine, se conturează puțin diferit. Minerii nemulțumiți de condițiile de trai și de muncă, de veșnicele penalizări pentru nerealizarea planului, se revoltă la momentul când se mai introduce o măsură care le afectează existența. Cartelarea pâinii, a făinii de grâu și a mălaiului. Rația lor, de unde înainte se puteau aproviziona pentru întreaga familie, în urma decretului cu pricina, se reduce la 400 de grame. Revolta ia proporții și este înăbușită în miezul nopții. Deși autoritățile au securizat zona Motrului, informațiile ajung pe diferite căi în presa internațională, după circa o lună de la producerea evenimentelor. De aici conținutul celui de-al doilea document, Planul de măsuri – acțiunea Oltul, aflat la sfârșitul articolului.

Din păcate, documentele referitoare la această acțiune de protest sunt puține comparativ cu ceea ce s-a găsit în arhivele CNSAS referitor la greva minerilor de la Lupeni din 1977. Cele descoperite de mine, se pare că nu mai fuseseră parcurse de altcineva până atunci. La primirea unui dosar, procedura cere să te înregistrezi pe un tabel aflat pe interiorul copertei acestuia. Din păcate nu am avut inspirația să îmi notez dacă la acestea am fost cap de listă sau nu. În orice caz, în 2010, când este scris articolul doamnei Spiridon, amintit mai sus, aceste documente nu fuseseră parcurse de nici un cercetător, pentru că ele nu apar în lista prezentată de domnia sa. Cercetările viitoare, sunt sigur, vor scoate la iveală și alte documente al fostei Securități, care se vor adăuga celor existente, pentru înțelegerea cât mai aproapiată de realitate a celor întâmplate. Totul e să fim sănătoși și să avem răbdare. Arhiva CNSAS e mare și prea puțin cercetată. Se mai ascund acolo cu siguranță și alte lucruri interesante.

A, și era să uit ceva important. Se pare, din mărturiile adunate de domnul Gorun, în cartea pe care nu am citit-o :(, că lozincile și faptele protestatarilor, au avut față de cele de la Lupeni, un caracter mai pronunțat anti regim. S-au aruncat pe geam tablourile tovarășului, s-a strigat „Ceaușescu PCR, pâine noastră unde e?” și chiar „Jos Ceaușescu!” Fără a exista surse mai multe și mai diverse decât în cazul grevei de la Lupeni din 1977, cazului Motru, i se atribuie de către istorici, un caracter mai pronunțat antiregim. La Lupeni, se pare că revendicările au fost mai degrabă sociale, economice și legate de condițiile de muncă. Acest lucru nu știrbește însă cu nimic curajul celor ce au participat la evenimente.

Ùn articol lung și prost. Dacă nu aș fi muncit câteva ore la el și dacă aș fi fost sigur că ceea ce am scris aici e arhicunoscut de mulți dintre voi, nu l-aș fi publicat. Iertați vă rog neajunsurile și continuați documentarea. Tare m-aș bucura să știu că ați făcut-o!

---

[1] Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1992, p. 278
[2] 4 R. J. Crampon, Europa Răsăriteană în secolul XX…şi după, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2002, p. 422
[3] A.C.N.S.A.S., Fond Documentar nr. 8829, vol. 20, filele 75 – 76
[4] Gheorghe Davidescu, Adâncurile din sufletul meu, Petroşani, Ed. Focus, 2005, p.310
[5] Raluca Nicoleta Spiridon, Revolta minerilor de la Motru din 19 octombrie 1981, Caiete CNSAS, nr. 5/2010, pp. 183 – 197
[6] Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, nr. 78/1981, în data de 14.10.2024
[7] Gheorghe Gorun, Rezistența anticomunistă în județul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)
[8] Alin Ion, Revolta anticomunistă a minerilor din Motru, din octombrie 1981: „Ceauşescu, PCR, pâinea noastră unde e?“. Cum au fost umpluţi de fecale minerii-eroi, Adevărul 2.03.2015

---

Sursa imaginilor, în ordinea lor:
1 – 3: A.C.N.S.A.S., Fond documentar, Dosar 8829/20, filele 75, 76;
4 – sursa;
5 – sursa;
6 – sursa;
7 – 12: A.C.N.S.A.S., Fond documentar, Dosar 166/62, filele 116 – 119;