Cum mi-am luat mâna stângă înapoi

Nu e niciodată prea târziu să ai o copilarie fericită

Ieri 13 august a fost Ziua Internationala a Stangacilor. Initial am vrut sa scriu ceva despre asta, apoi m-a luat lehamitea, pentru ca stangacii nu prea se plang de discriminare intr-o lume dominata de dreptaci, ci se descurca pur si simplu. Invata sa foloseasca toate obiectele cu mana “gresita”, pentru ca arareori se gaseste o foarfeca sau un tirbuson pe mana stanga si niciodata un apararat de fotografiat sau camera video.

Desi traim intr-o lume in care e foarte la moda sa te plangi ca ti-e greu si esti discriminat de majoritate.

Pana la urma m-am gandit ca poate nu e doar despre mine (da, sunt stangaci) ci si despre altii, asa ca m-am gandit sa repostez un text pe tema stangacilor pe care l-am scris prin martie. Iar stangacilor de pe aici le urez la multi ani de folosit mana stanga de acum incolo. 😊

Cand aveam aproape sase ani, inca n-apucasem sa-i fac, parintii m-au dat la scoala. Nu stiu de ce se grabeau asa tare, ca nu era ca si cum s-ar fi terminat locurile si as fi ramas pe dinafara, singurul fara scoala din familie. Eu cred ca ar mai fi mers un an de stat acasa dar probabil ca parintii si-or fi zis ca e bine sa aflu si eu cum e sa te trezesti cu noaptea-n cap, nu doar ei.

La scoala nu era neaparat rau, atata doar ca in momentul in care am inceput sa desenez bastonase & shit am inceput sa imi iau rigle peste mana cu care le desenam, adica mana stanga. Imi venea natural sa fac asta pentru ca…eram stangaci. Adica apartineam acelor 10% din populatia generala care au ca mana dominanta mana stanga. De regula si piciorul, ochiul sau urechea stanga. Adica la mine sunt toate pe stanga. Cred ca si ficatul il am pe stanga. Ce-i drept, doar cred, ca n-am verificat. 😊

Fusesem stangaci si pana atunci, fusesem stangaci tot timpul atata doar ca parintilor pana atunci li se rupea cu ce mana apucam eu jucariile. Insa ii interesa cu ce mana invatam sa scriu, pentru ca le spusese invatatoarea ca e defect mare ca sa scrii cu stanga si trebuie sa ma ajute sa ma corectez. Asa ca m-au terorizat cu totii incontinuu, si la scoala si acasa, luni de zile. Rigle peste degete, una, alta. In final am cedat, cel mai destept cedeaza. Oricum erau mai multi si mai bine organizati decat mine.

Cu restul activitatilor m-au cam lasat in pace, imi foloseam in continuare mana dominanta pentru orice, spalat pe dinti sau batut cuie (da, pe vremea mea copiii mai si bateau cuie) dar nu si pentru scris. Cand eram nesupravegheat mai desenam cu mana stanga, asa, for fun.

Cand am devenit adolescent si ma plictiseam de moarte la scoala la unele materii am incercat sa scriu cu mana stanga. O senzatie ciudata, dar placuta, am continuat si in scurta vreme, fara sa simt ca fac vreun efort am inceput sa scriu cu stanga. Mai urat, mai dizarmonic, cu o mai proasta organizare a spatiului in pagina, dar scriam “normal”, repede si bine.

Pastram scrisul cu mana dreapta de backup, pentru situatiile in care incercam sa ma folosesc de un scris mai frumos, mai caligrafic in favoarea mea. Extemporale & shit. Altfel lefty all the way. Ocazional cate un profesor cu spirit de observatie (nu erau multi, majoritatea aveau tranzistorii prajiti, vai mama lor, nu vedeau nimic in jur) ma intreba de ce scriu cu stanga. Ii raspundeam invariabil ca am obosit sa scriu cu dreapta si le mai schimb intre ele si ma lasa in plata Domnului, ca nu dorea sa dezvoltam subiectul.

Pe parinti nu ii mai interesa demult cu ce mana scriu, erau multumiti ca desi nu invatam mai nimic, cumva rezultatele mele scolare erau acceptabile. Invatatoarea fusese capul rautatilor prigonirii minoritatii stangacilor din clasa ei.

Am ramas pana astazi cu acest obicei de a scrie cu ambele maini, in functie de context si toane. Sigur, atunci cand am ce sa scriu de mana, pentru ca majoritatea timpului scriu ca toata lumea la tastatura, unde ambele maini sunt folosite impreuna, nu mai conteaza preferintele laterale.

Din cand in cand, atunci cand cineva ma vede folosind la scris ambele maini imi spune ca sunt ambidextru. Este o inexactitate, nu sunt ambidextru, ambidextria este foarte rar intalnita, sub 1% din populatia generala isi foloseste in mod egal ambele maini, fara o preferinta. Sunt doar ceea ce psihologilor le place sa numeasca “contrariat”, adica o persoana cu o preferinta laterala foarte clara, stangaci sau dreptaci, care a fost nevoit sa reinvete sa isi foloseasca mana ne-dominanta. Un ciung de exemplu, care si-a pierdut la poker mana dominanta, sau un taietor de lemne si invata sa scrie cu cealalta. Sau un copil trecut prin mainile unei invatatoare comuniste, care considera ca a fi stangaci e o dizabilitate care se trateaza cu forta si cu rigla.

Mi-am luat mana stanga inapoi de la nenorocitii aia care au refuzat sa ma lase sa fiu ceea ce eram, adica stangaci si astazi, cincizeci de ani mai tarziu, sunt foarte multumit ca nu i-am lasat sa castige.