Straja nu i-a fost strajă

Începuturile neștiute ale stațiunii Straja. Mineri, directori si secretari de partid

În urmă cu câteva săptămâni scriam un articol despre ce a însemnat anul 1987 pentru responsabilii din mineritul Văii Jiului.

Anul cu pricina este cel în care s-a decis retragerea militarilor în termen din subteran, ceea ce a declanșat operațiuni de recrutare a forței de muncă pentru înlocuirea acestora, desfășurate în județele cu excedent. Acum, nu știu cum se stabilea acest excedent, în condițiile în care se trâmbița sus și tare că nu există șomeri. De altfel, delegațiile se deplasau la întreprinderi, ceea ce dovedește că excedentul era acolo, și nu la forțele de muncă. Adică excedentul era angajat și plătit de întreprinderi care nu aveau nevoie de acei lucrători. Mie mi-e destul de clar ce performanțe economice realizau acele întreprinderi, care erau nevoite să plătească zeci de persoane în plus, fără a avea nevoie de ele. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc acum.

În articolul amintit am făcut apel la un document în ale cărui pagini era menționată retragerea delegației de recrutare trimisă în județul Iași, de la Mina Lupeni. Reîntoarcerea în Valea Jiului a acestei delegații s-a produs ca urmare a ordinului primit de la directorul întreprinderii, domnul Marchiș Gheorghe și era pentru cel ce a întocmit documentul, inexplicabilă. Iată pasajul:

„Conform comunicărilor primite de la Ministerul Minelor și de la Combinatul de Utilaj Greu - Iași, există un disponibil de 300 muncitori și solicită deplasarea colectivelor de recrutare. În această situație am luat legătura cu tov. Marchiș Gheorghe, director al Î.M. Lupeni, rugându-l să dispună a se transmite colectivului Î.M. Lupeni prezent la Întreprinderea ”Metalurgica” Iași, să se deplaseze și la Combinatul de Utilaj Greu - Iași. În urma discuțiilor prin telefon, între colectivul de recrutare și conducerea Î.M. Lupeni, tov. Marchiș Gheorghe din motive insuficient cunoscute de noi, a dispus retragerea colectivului din localitatea Iași și prezentarea acestuia la Î.M. Lupeni.”¹

Acum, nu știu ce să spun, documentul din care am citat este emis de Combinatul Minier Valea Jiului, Compartiment P.I.S., la data de 22.09.1987. Aprofundând cercetarea am mai descoperit două documente, datate de 23.09.1987, unul emis de către același compartiment P.I.S. al combinatului, iar altul de către Securitatea Județului Hunedoara, adresat Direcției Securității Statului, Direcția a II - a, București. Dacă în primul, vizavi de mina Lupeni se specifică:

„colectivul condus de ec. Spînu Gheorghe, va pleca azi, 23. sept. 1987 la Combinatul de Utilaj Greu Iași, cu un excedent de 100 persoane și la ”Metalurgica” Iași cu un excedent de 169 persoane”², în cel de-al doilea informațiile sunt: „În județul Iași, s-au făcut verificări la Întreprinderea ”Metalurgică” Iași care a solicitat delegați pentru preluarea forței de muncă. Dintre cei 169 muncitori disponibili, peste 60% sînt femei, iar o parte nu corespund condițiilor de încadrare. S-au perfectat formele de transfer pentru minele din Valea Jiului unui număr de 3 muncitori.”³

Ca lucrurile să fie și mai clare 😀, într-un alt document al Compartimentului P.I.S., datat 24.07.1987, referitor la delegații de la Lupeni aflăm:

„Colectivul format din ec. Spînu Gheorghe, ing. Boșneag T, Tudor Ioan - administrator, se află din dimineața zilei de 24.09.1987 la ”Metalurgica” Iași și CUG Iași; nu s-a comunicat nimic.”⁴

Până la urmă, așa cum rezultă din raportările zilelor următoare, s-au perfectat 134 de transferuri de muncitori de la CUG Iași, care urmau să sosească la Lupeni în perioada 28.07 - 01.10.1987.⁵

Atât despre transferuri pentru azi. Nu am intenționat să vorbesc nici măcar atât despre asta, dar iar m-a luat valul. În fapt, îmi propusesem să vorbesc despre domnul Marchiș. Aceasta din mai multe motive. La CNSAS am dat de mai multe documente care îl priveau și care mi-au atras atenția. Apoi, retragerea aceea a delegaților din Iași, retragere asupra căreia după cum se poate deduce din documentele ulterioare, s-a revenit, ei fiind de fapt înlocuiți, m-a făcut și mai curios. Din discuțiile purtate, în urma articolului menționat mai sus, cu un fost angajat al acelor vremuri al minei Lupeni, acesta mi-a relatat că:

„Directorul Marchiș era un maramureșean așa dintr-o bucată, s-a certat cu secretarul de partid când a văzut ce oameni au venit la Lupeni și de aceea a chemat înapoi oamenii trimiși la recrutare.” De asemenea, despre cei transferați acesta afirma că: „Abia după ce erau angajați la câteva luni le veneau cazierele și atunci vedeai pe cine ai angajat.”

Dar am spus că nu mai vorbesc acum despre transferuri și iarăși... Unul din celelalte documente de la CNSAS în care “l-am întâlnit” pe domnul Marchiș, se referă la vizita efectuată de ambasadorul SUA, Roger Kirk împreună cu soția sa, la Combinatul minier Valea Jiului și în subteran la mină Lupeni. Documentul, care este un program al vizitei, aprobat de directorul general al combinatului, îl menționează pe domnul Marchiș ca amfitrion și însoțitor al delegație SUA în subteran. Prezint mai jos prima pagină pentru că din păcate restul nu mi-a parvenit.

După cum se poate vedea, vizita e programata pentru 26 septembrie 1987, deci la câteva zile după nebunia cu recrutarea din județul Iași. Adică, 22, 23 a fost marți și miercuri, iar vizita e programata pe sâmbătă, 26. Săptămână plină de evenimente.

Cel de-al doilea document ne vorbește tot despre vizită și e ciorna unui raport al Securității, Serviciul Municipal Petroșani, adresat Securității Județului Hunedoara. Îl aveți mai jos:

La doar o lună de la acest document, care arată totuși încrederea de care se bucura domnul Marchiș din partea conducerii Combinatului și a partidului, apare însă un altul care schimbă cu totul datele problemei. În cadrul acestuia, care este tot o adresă a Securității Municipiului Petroșani către Securitatea județului, sunt făcute cunoscute o serie de neînțelegeri ale directorului Marchiș cu conducerea Combinatului care revoca ordinele dumnealui și le impunea pe cele ale directorului general. De asemenea apare informația că o anchetă efectuată de organele superioare de partid a găsit grave nereguli la această întreprindere și că se așteaptă ca directorul să fie schimbat. Mai jos aveți documentul:

Ultimul document (o ciornă a unei adrese a Securității Municipiului Petroșani către Securitatea Județului Hunedoara) pe care îl prezint azi este, cum s-ar spune, cireașa de pe tort. Este un fel de ”execuție” a domnului Marchiș. Este de fapt debarcarea din funcția de director al minei Lupeni a domnului Marchiș și punerea lui la dispoziția Combinatului Minier Rovinari (da, ați citit bine), unde va ocupa o funcție de execuție. De asemenea pe linie de partid, acesta este sancționat cu vot de blam, exclus din Comitetul Municipal Petroșani și din Comitetul Orășenesc Lupeni. Totodată acesta nu are dreptul să ocupe funcții de conducere timp de 4 ani de zile. Ei vedeți de ce am numit-o ”execuție”? În a doua parte a documentului sunt și câteva păreri la cald vizavi de sancțiunile aplicate de acum fostului director Marchiș, păreri care sunt de aprecierea a activității sale și de dezaprobare a asprimii acestora.

Din păcate documentele pe care le-am avut la dispoziție nu ne permit să ne dăm seama de ce se face vinovat domnul Marchiș încât să se ia cu domnia sa asemenea măsuri drastice. Mărturia fostului angajat, amintită mai sus, ne lămurește în legătură cu relațiile dintre secretarul de partid al minei și director. Totuși, de la o ceartă și o retragere a delegaților responsabili cu recrutările în județul Iași nu se ajungea aici. În plus sunt neînțelegerile cu conducerea Combinatului Minier, forul tutelar al Î.M. Lupeni. Deci e clar, trebuie să se fi adunat mai multe. Am încercat și eu să adun cât mai multe, dar să știți că domnul Marchiș nu a lăsat multe urme pe internet. Se pare că lucra cel puțin din august 1977, la Mina Lupeni. Îl găsim menționat ca director în excelentul interviu acordat de domnul Victor Apostu despre evenimentele din august 1977 și de după, domnului profesor Mihai Barbu. Interviul a fost publicat de domnul Marian Boboc în Ziarul Văii Jiului din 04.04.2013. Îl puteți accesa aici. Merită! Din mărturiile domniei sale, la acea dată ocupa însă funcția de inginer șef, director fiind numit în anul 1979. Înainte de 1977, domnul Marchiș a fost director la Mina Paroșeni. Cel puțin așa ne spune un alt interviu luat de domnul Genu Tuțu domnului Viorel Moțoc, cu ocazia a 50 de ani de la înființarea echipei de fotbal Minerul Paroșeni. Acesta amintește sprijinul acordat de directorii întreprinderii, printre care îl regăsim și pe domnul Marchiș. Interviul cu pricina, îl puteți citi aici. Ambele exploatări cu realizări deosebite în producția de cărbune din Valea Jiului. Cea de-a doua, mină mai nouă, cu o tectonică a zăcământului ce permitea mult mai lesne mecanizarea ciclului de producție, este de fapt și cea care a obținut de-a lungul timpului cele mai mari productivități în extragerea cărbunelui. În anul 1987, am documentat în lucrarea de licență, o productivitate a muncii pe abataje, la această mină, de 18,26 tone/ post. Cea de-a doua exploatare minieră ale cărei destine le-a condus aproape 10 ani, era cea mai mare din Valea Jiului. Mină grea, întinsă, cu infiltrații mari de apă, cu multe probleme, de la care se cerea o producție pe măsură. Spre exemplu, în 5 decembrie 1979, directorul Marchiș, într-un interviu dat ziaristului Dorin Gheța, în Steagul Roșu, organul de presă al Văii Jiului, menționează că pe primele 11 luni ale anului Mina Lupeni își depășise planul cu 55.200 tone, iar în luna decembrie avea deja un surplus de 1.149 tone. Interviul este accesibil aici.

Alte două informații pe care le-am găsit despre domnul Marchiș sunt la fel de interesante și mă conving din ce în ce mai mult că Valea Jiului are de ce să îi fie recunoscătoare. Un articol al doamnei Carmen Cosman - Preda, de pe platforma Avântul Liber.ro, din data de 23 noiembrie 2015, îl aduce din nou în atenție. Primarul de atunci al Vulcanului, Gheorghe Ile (Dumnezeu să-l odihnească!), îl elogiază pe colegul său într-ale mineritului, ca fiind cel care a contribuit, director fiind la mina Lupeni, la construirea telescaunului vechi de la Lupeni la Straja. Este cât se poate de adevărat că într-un document prezentat în articolul Clanul sportivilor din Valea Jiului. Periculoși când erau căutați, apare în 1981, un maistru electromecanic, care lucra la construcția telescaunului de la Straja. Din articolul Stațiunea montană dependentă de un telescaun vechi de cinci decenii. A rămas pustie de când instalația este pe butuci, de pe platforma adevărul.ro, scris de domnul Daniel Guță, la 20.12.2024, aflăm că

„plănuit încă din anii ‘60, telescaunul care urca de la marginea municipiului Lupeni la cabana Straja din Munții Vâlcan, căutată de amatorii de schi a fost inaugurat abia în decembrie 1981.”⁶

Prin coroborarea acestor informații, pot să mă gândesc că execuția telescaunelor din Valea Jiului fusese încredințată unor trusturi specializate care însă din diferite motive, nu foarte greu de intuit dacă e să ținem cont de ce priorități avea regimul comunist vizavi de investițiile în economia națională, au tărăgănat nepermis de mult lucrurile. Planurile de construire fuseseră elaborate de la sfârșitul anilor 1960. Este foarte plauzibil ca întreprinderea minieră, sub conducerea directorului Marchiș, să se fi implicat, pe lângă realizarea și a altor obiective de agrement pentru mineri și în finalizarea telescaunului, așa cum povestea și domnul Ile. De altfel numele dominei sale apare și în alte articole legate de Stațiunea Straja, fiind printre susținătorii financiari ai primei echipe de Salvamont ce a operat în această parte a țării.

„În 1983, când Primăria din Lupeni (primar Horea Toma) cu sprijinul E.M. Lupeni (director Gheorghe Marchiș) avea să răspundă favorabil propunerii venite din partea unui Comitet de inițiativă format din dr. Liviu Durghinescu, Pop Ionel, Florea Vasile, Rozec Atila, Pișta Csaki, Zola Palanyos, Dobrei Marius, Morar Ionel, Domokos Martin și Nevezi Nicolae, în zona turistică Straja-Vâlcan-Retezat, este practic înființat Serviciul Public Salvamont Lupeni.”⁷ Primarul orașului Lupeni, Horea Toma, în anul 1983, asigură primul echipament tehnic, iar Mina Lupeni, reprezentată prin domnul director Gheorghe Marchiș și domnul Suba, acordă echipei „Salvamont” Lupeni sprijin în derularea acțiunilor de informare, patrulare și salvare pe una din cele mai mari suprafețe montane din România, și anume versantul nordic al munților Vâlcan și jumătatea sudică a munților Retezat, suprafață girată de către Federația de specialitate de respectiv 45.000 ha.
Tot în anul 1983, cu sprijinul domnului director Gheorghe Marchiş, începe instruirea salvatorilor în cadrul Școlii Naționale „Salvamont”, construirea refugiului și cabinetului de prim-ajutor de la întoarcerea telescaunului din Straja și avizarea acestuia, cât și efectuarea turelor de permanență la Lacul Bucura, timp de trei luni pe perioada verii unde membrii echipei „Salvamont” Lupeni efectuează acțiuni de patrulare, prevenire a accidentelor, acordarea primului ajutor, transportul accidentaților și informare turistică, iar în perioada de iarnă pe domeniul schiabil Straja.⁸

După cum puteți vedea, domnul Marchiș, alături de alți inimoși iubitori ai muntelui, a pus bazele turismului montan în Straja. Se pare că implicarea în construirea telescaunului l-a costat locul în Marea Adunare Națională. Informația, pe care nu am putut să o verific din fața calculatorului, e dată de Gheorghe Ile, în articolul menționat mai sus. Acest lucru să îl fi vizat ancheta efectuată de organele superioare de partid în 1987? Posibil, deși trecuseră aproape șase ani de când telescaunul fusese pus în funcție. Dumnezeu știe! Eu nu am reușit să aflu în scurta documentare a acestui articol.

Nu mi-am propus să realizez biografia domnului Marchiș ci doar să scot în evidență modul cum un om, care cu siguranță era un profesionist în conducerea mineritului, un om care cu siguranță a făcut și bune și rele, ca oricine, a fost îndepărtat ca o măsea stricată, până și din Valea Jiului. Oare pentru ce? Cert este că în 1990 îl regăsim director la E. M. Paroșeni, prins în tăvălugul plecării minerilor la București în data de 13 iunie. Înștiințat la domiciliu în după amiaza zile de 13 iunie de către dispecerul unității, că se primise ordin ca minerii din schimbul 2 și 3 să meargă la Petroșani și de acolo la București, după verificarea la Combinat a celor spuse de dispecer, le-a comunicat minerilor prin intermediul ofițerului de servici că

„cei care doresc să meargă la București sunt liberi să o facă”.⁸

Nici nu îmi dau seama cum ar fi putut să îi oprească. Tăvălugul era pornit de alții, cu mult mai mari decât el, cu ceva timp înainte de a se da acel ordin și nu mai putea fi oprit nici măcar, sau cu atât mai mult sau mai puțin (ambele forme sunt valabile atunci când ai de-a face cu o masă de manevră formată din mulțimi de mineri) de un director.

Nimeni nu e perfect pe lumea aceasta. Dacă e să ne uităm în trecut cu toată obiectivitatea de care suntem în stare și fără interese ascunse, e clar că trebuie să nu ocolim lucururile neplăcute de care ne lovim. Totuși, în memoria colectivă, care se formează indiferent de voința noastră, rămân despre oameni faptele și acțiunile care au influențat preponderent viața celor din jur. Bune sau rele. În cazul domnului Marchiș, acestea cred că sunt preponderent bune și anume, cele legate de Stațiunea Straja. Uitat de cei mai mulți, e momentul cred, să-i recunoaștem meritele. Și datorita domniei sale, stațiunea Straja este astăzi pe harta turismului românesc.

Înainte de încheia vă mai rețin o clipă atenția. Prin intermediul fiicei domnului Marchiș, cu care am fost o vreme coleg de liceu, am avut fericita ocazie să-l cunosc pe acesta. În fapt, acest articol a fost scris cu ceva vreme în urmă și în urma parcurgerii lui și de către actorul din rolul principal, acesta a dorit să cunoască scenaristul, pentru câteva discuții pe temă. Tema, spre norocul și încântarea mea s-a dovedit a fi o întreaga viață de om, demnă într-adevăr de un scenariu de film. Mulțumesc domnule Marchiș pentru timpul acordat cu atâta generozitate.

Legat de scenariu, lucrurile au stat aproape cum le-am intuit pe baza documentelor și informațiilor de la persoana pe care am citat-o. Domnul Marchis este si acum, după atâția ani, un maramureșan dintr-o bucată căruia nu știu nici eu de ce, i-am castigat încrederea. Au existat neînțelegeri cu secretarul de partid al minei Lupeni, anterioare perioadei de recrutare de personal. Acesta reclamat de terți pentru un comportament neadecvat a fost surprins în fraglant de către secretarul de partid al Muncipiului Petroșani, împreună cu cel de la județ. Probabil au urmat sancțiuni pe linie de partid. Domnul Marchiș, fiind greșit considerat autorul denunțului a suportat consecințele unei reclamații în 13 puncte, făcute de către secretarul minei Lupeni la cel mai înalt nivel. Vreo șase din ele erau cat se poate de tehnice, își aminteste domnia sa. Individul nici nu le întelegea. A urmat o anchetă de cca o lună de zile la mina Lupeni unde în unele cazuri, pentru a intimida anumite persoane se luau declarații cu pistolul la vedere. Domnul Marchiș, fiind într-adevăr membru al Marii Adunări Naționale, a avut un regim privilegiat. A fost anchetat la București, la Comitetul Central. Cam o săptămână, zi de zi. Cu toate intervențiile vechilor cunoștințe sus puse pe care le-a purtat prin minele la care a lucrat, deznodământul a fost cel pe care l-am prezentat. Cu mențiunea că o persoană academician a replicat la argumentele aduse in favoarea lui, printre care și faptul ca e un foarte bun specialist și că nu a facut nimic pentru el ci pentru oamenii muncii: dacă e așa de bun specialist să meargă la Rovinari să dovedească și după ce trec patru ani îl punem director și acolo.

A încălcat domnul Marchiș legea? Probabil. Nu a știut nimeni? A facut-o cu de la el putere? Ba din contră, au știut toți de la el in sus, atât pe linie de profesională cât și pe linie de partid. Vremurile erau de așa natură încât erai pus în situația să te descurci. Mai ales atunci când îți doreai să faci ceva în plus față de ce prevedea fișa postului. Un lucru e cert. Fără implicarea dânsului e foarte posibil ca anul 1990 să fi prins telescaunul de la Lupeni la Straja, nefinalizat. De asemenea și primele trei teleschiuri construite în stațiune. Cine poate ști dacă în aceste condiții stațiunea ar fi avut același parcurs. Desigur, nimeni. E însă de reținut faptul că aceasta arată astăzi așa și pentru că acest om și-a depășit atunci atribuțiile cu consecințe deloc plăcute pentru dânsul și familia dânsului. Multă sănătate, domnule Marchiş!

---

Referințe:
1 - A.C.N.S.A.S., Fond Documentar nr. 16652, vol. 5, fila 128;
2 - Ibidem, fila 118;
3 - Ibidem, fila 125;
4 - Ibidem, fila 116;
5 - Ibidem, filele 110, 111;
6 - adevarul.ro, accesat la data de 29.04.2025;
7 - Salvamont Lupeni, la 40 de ani de activitate pentru turism în siguranță, accesat la data de 29.04.2025;
8 - 35 ani de activitate / File din istoria Serviciului Public Local Salvamont Lupeni (I); accesat la data de 29.04.2025;
9 - rechizitoriu-mineriada 13 - 15 iunie 1990, accesat la data de 29.04.2025

Sursa imaginilor:
1 - A.C.N.S.A.S., Fond Documentar nr. 5656, vol. 178, fila 264;
2 - 4 Ibidem, filele 262, 263;
5 - 6 - Ibidem, fila 268;