Țara lui Cuțu-cuțu negru

Anxietati sartoriale

In penultima zi de stat in Bucuresti ies la plimbare ca sa imi iau la revedere de la cateva locuri care imi plac. Ok, si poate si ceva streetfood, ca dieta o incep mai incolo, la mine la tara in Irlanda, ca acolo nu prea e streetfood si tentatiile sunt mai putine.

Pe strada un cutu-cutu negru lucios, nici prea mare, nici prea mic se repede asupra mea. Nu mi-e frica de caini, chiar imi plac, am avut mai multi caini de-a lungul timpului. Dar incerc sa il evit pe cutu-cutu negru dintr-un motiv foarte practic, are labele murdare de noroi si vrea neaparat sa sa suie pe mine. Incerc sa imi protejez unica pereche de pantaloni pe care o mai am, una mi s-a rupt iar cealalta nu mai intra pe mine pe motive de streetfood.

Am un scurt insight: probabil sunt singura persoana din Romania care are mai multe locuinte decat perechi de pantaloni. Iar daca nu sunt atent cu cutu-cutu o sa mai inregistrez inca un record, acela de singura persoana din Romania fara nicio pereche de pantaloni dar cu mai multe locuinte.

Cei care ati avut caini stiti probabil ca nu e asa de simplu sa descurajezi un caine care vrea neaparat sa se suie pe tine sa n-o faca. O intreb pe doamna care a iesit cu cutu-cutu la plimbare de ce nu il tine in lesa, ca sa scap si eu de ingrijorarile cu pantalonii.

Imi raspunde cu accentul inconfundabil al etniei, “da’ ce iti face, mo, te f*te? Te-a muscat, te-a mancat?“ Tehnic vorbind are si ea dreptatea ei, cutu-cutu nu pare interesat nici de mancare, nici de activitati sexuale, ci doar de pantalonii mei.

Nu sunt rasist, nu sunt xenofob, n-am fost niciodata. M-am nascut si am crescut intr-un oras divers etnic si majoritatea vietii de adult mi-am petrecut-o in strainatate. Dar in discutia cu doamna de etnie mi-a scapat si mie ceva light despre țigania cu cainele negru murdar si despre proprietara lui care injura de-a-n-pulea, fara miza.

Asa ca doamna intelege ca e vorba de o dezbatere pe teme sociale, se craceste cu mainile-n solduri, da sonorul la maximum, se aseaza cu o octava mai sus si vine cu prima oferta concreta de Black Friday: “ei atunci hai sa imi bag, sa imi scot, sa imi infasor, sa imi ajustez…“ toate acestea avandu-ma pe mine ca tinta.

Cutu-cutu negru s-a oprit din latrat, s-a asezat in fund si se uita la doamna tiganca de etnie roma cu dragoste. Se vede dragostea in ochii lui. Parca imi zice “vezi, coaie, ce stapana bazata am?”

Doamna este in mod evident mai buna decat mine. Mai buna, mai tanara, mai antrenata, mai ancorata in realitatile afro-romanesti, mult mai motivata. Isi doreste mai mult victoria decat mine. Eu mai mult cu anxietatile sartoriale, vai de anxietatile mele. Eu deja sunt epuizat iar ea de abia si-a facut incalzirea, the best is yet to come. E clar ca ne intindem pana pierd avionul. Asa ca decid sa parasesc dezbaterea ca un laș cu o ultima urare “sa ti-l calce camionul de gunoi, fă”.

Am ales special partea cu gunoiul, ca pe o ambiguitate care sa functioneze atat ca sugestie legata de calitatea cainelui, cat si de cat de robust e camionul. Cainele se uita urat la mine, ii soptesc “glumesc, bă”, se linisteste, doamna insa se sufoca in propria etnie si in ceva spuma alba care se prelinge pe bluza inflorata. Iar eu imi continui plimbarea de la revedere din Bucuresti. Am trecut de capatul strazii dar doamna inca se mai aude. Parca are boxe. Zici ca e cantecul muezinului dintr-un oras anglo-musulman oarecare.

Unele lucruri nu se schimba niciodata. O sa imi lipseasca. Țara lui Cuțu-cuțu negru.