Un articol despre Eminescu? Nu prea cred! Noroc că nu suntem contemporani. Mi-ar fi dat în cap cu el. Sigur!

Eminescu în documentele Securității

„Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești… cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme… Ne trezim și murim cu ele.”

Acesta este un citat atribuit lui Eminescu. Nu știu de unde este. Adică știu! De pe net. 😂 Nu, pe bune, chiar nu știu sursa exactă, pentru că de acolo de unde l-am luat, nu era trecută. Permiteți-mi o aroganță de acest fel, astăzi.

Aveam pregătită pe azi altă poveste. Am renunțat la ea în momentul în care am vrut să văd cum e reprezentat Eminescu în documentele de la Securitate. Curiozitatea! Are C.N.S.A.S.-ul un site generos în documente de tot felul. Cam alambicat, dar generos. La ce mă așteptam? Nu știu sigur, o listă de cărți interzise în care să figureze și opera lui, o doină necenzurată recitată de vreun dizident, ceva de genul. Nu am găsit nimic din toate acestea. Știam că nu a fost prea iubit de regimul comunist – cum să iubești pe cineva care spune că „egalitatea există doar în matematică”, când propăvăduiești această utopie. Cu toate acestea, cele mai multe rezultate aferente cuvântului Eminescu, pe site-ul amintit, mi-au indicat documente care îl cuprindeau ca: nume de străzi, de editură, de asociație, etc. Au fost totuși câteva care mi-au atras atenția și pe care le prezint mai jos, cât de succint pot eu. :)

Păi în primul rând cazul unei mame care își ”toarnă” fiul la Securitate. Din grijă pentru el! Pentru că avea un anturaj ceva mai dubios, pentru că iniția petreceri la care participa acest anturaj, în care se aflau și indivizi care doreau să fugă din colivia care se numea România, în anii ’80. Mamă care își ”toarnă” propriul fiu! Las un link spre pagină, dar și o poză mai jos.

Un alt caz care mi-a atras atenția este cel al dosarului care cuprinde documente despre ancheta desfășurată prin anii 1965 – 1966, privind fapte de corupție în anturajul tovarășului Ștefan Voitec. Când spun anturaj mă refer la soră, cumnat, soție, etc. Și când spun corupție mă refer la forma ei continuată. A, nu știți cine a fost Ștefan Voitec? Unul care a fost mereu în anturajul puterii comuniste. Ba ministru, ba vicepreședinte al Consiliului de Stat, ba președinte al Marii Adunări Naționale, etc. Un nomenclaturist. Iată-l mai jos cum îi înmânează celui mai iubit fiu al poporului sceptrul de împărat, sau rege, ce s-o fi crezut în mintea lui. Asta era prin ’74. Încă o duceam bine. Aici vă dau link-ul întregului dosar, pentru că nu știu ce să selectez din el. Era cu mii de lei, cu inele cu briliante, cu blănuri de nurcă. Și pentru te miri ce: un post în învățământ, o mutație în București, o înscriere la școala profesională. Ce mici sunt oamenii mari!

Și dacă la primul caz legătura cu Eminescu a fost probabil un nume de stradă în documentul prezentat, ceea ce și la al doilea caz este mai mult decât probabil, la acesta din urmă ar mai fi ceva. Iată ce scria jurnalistul Eminescu vizavi de corupție, acum mai bine de un secol și jumătate:

„corupția e mijlocul cel mai lesnicios de a trăi în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire … contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aștepta nimic de la muncă, totul de la tertip și de la apucătură…
Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate…. Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază… contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.” [1]

S-a schimbat ceva de atunci?

Continuam? Următorul caz este dintr-o adeverință din 2017. E vorba de un anume Avram Andrei, lingvist, care oferă Securității informații despre colegii săi, despre schimbul de cărți cu colegi din străinătate. Într-una din notele informative din 1961, se face referire la „o ediție alcătuită în mod tendențios din opera lui Eminescu, tradusă în portugheză. [2] Ce o fi vrut să spună? 😂

Mergem mai departe! Recenzia unei lucrări despre șef rabinul României, în perioada 1948 – 1994, dr. Moses Rosen. De fapt, despre cum se regăsește personalitatea domniei sale în documentele Securității. Aici, autorul recenziei, domnul Florian Banu, își exprimă surprinderea că autoarea, cercetătoarea Anca Ciucu, nu a cuprins în selecția de documente, nici unul legat de protestul public al rabinului.

„… în septembrie 1980 a fost editat vol. IX al Operelor lui Mihai Eminescu, cuprinzând publicistica lui. Considerând că respectivul volum conţine şi articole antisemite, Moses Rosen s-a adresat Academiei Române cerând interzicerea publicării acestor opere a lui Eminescu şi retragerea volumului din tipografii, fapt ce a nemulţumit o serie de oameni de cultură precum Mircea Iorgulescu, Augustin Buzura, Dana Dumitriu sau criticul literar Nicolae Manolescu.” [3]

De altfel în alt loc, se face referire la faptul că antisemitismul lui Nichifor Crainic își are rădăcinile în jurnalistica poetului.[4] O fi, de ce nu? Ideea se regăsește în articolul doamnei Tereza Brândușa Palade, în articolul ”Mânia Arhanghelului: etno-teologie și propagandă fascistă în scrierile lui Nichifor Crainic”, din caiete C.N.S.A.S., nr. 16/ 2015.

Referitor la relația comuniștilor români cu evreii, am găsit de curând câteva lucruri interesante în deja celebra 😂 ”Istoria Comunismului. Victimele”, a lui Thierry Wolton. Cină mă urmărește și pe Fb știe de ce râd. Citiți mai jos:

Aș putea să mă mai lungesc, pentru că amintita căutare în mrejele site-ului C.N.S.A.S. a dat numeroase rezultate. Mă voi mai opri însă doar la unul. O revelație. Pentru mintea mea extrem de scurtă. Refuz să cred că nu am auzit până acum că mai trăiește încă, o strănepoată a lui Eminescu. Cred că am știut, dar ca orice informație nefolosită, a fost îngropată undeva, într-un sertar care refuză să se mai deschidă. Dar nu-i nimic, am recuperat informația din altă parte. Luptăm până la capăt! Așadar, în articolul doamnei Nicoleta Ionescu-Gură, „Ultimul Congres al Partidului Comunist Român ( 20-24 noiembrie 1989) reflectat în notele Unităţii Speciale „R” din Departamentul Securităţii Statului şi în arhiva PCR”[5], din Caiete CNSAS nr. 21/2018, la pagina 314, se găsește referirea la Roxana Eminescu, ca făcând parte dintr-o lungă listă de scriitori și oameni de cultură, care semnaseră o scrisoare prin care cereau regimului de la București să-l elibereze scriitorului Dan Petrescu. Acesta, trimisese o scrisoare de protest la postul de radio Europa Liberă, împotriva modului în care erau anchetați și tratați scriitorii români. A fost concediat din postul de bibliotecar la B.C.U. „M. Eminescu” Iași, iar în octombrie 1989 a intrat în greva foamei și arest la domiciliu.

Doamna Roxana Eminescu este strănepoată a lui Mihai Eminescu, după fratele acestuia, căpitanul Matei Eminescu. Domnia sa are o teză de doctorat în filologie romanică, despre Fernando Pessoa, susținută în 1978 la Universitatea din București. Dacă bunicul ei, Gheorghe Eminescu a făcut închisoare în frumoasa țară guvernată de comuniști, ea a ales să rămână în străinătate în 1981, tracasată de insistențele Securității de a da informații [6]. O vedeți mai jos. Poza e din 2016. Mai există un fiu al doamnei, despre care însă nu am informații.

Asta e! Așa știm să ne respectăm valorile! Arestându-le și alungându-le. Dar ce ne mai place să ne mândrim cu ele, mai apoi. Nu am să închei până nu vă spun și faptul că am găsit intr-adevăr o listă de cărți care trebuiau retrase din biblioteci. Nu, nu pe site-ul CNSAS-ului. În alt loc, din pură întâmplare. În articolul domnului Vasile Gogea, ”Cărţi interzise. O listă din 1985”. Sper să nu se supere, dar voi pune și lista, mai jos:

Dar m-am răzgândit! Nu închei până nu fac o legătură între Eminescu și mineri. Știu! Nu ne onorează, dar respectăm adevărul istoric. Mai ales, că tocmai azi, s-a reluat ancheta în ceea ce privește victimele mineriadei din iunie 1990. Și iat-o, legătura, sub forma unui link. E un articol din 2020 al domnului Marius Oprea, Eminescu și minerii. La bună ”reauzire”! Care mai vreți.

---

Referințe:
[1] curentul.info;
[2] C.N.S.A.S. - Avram Andrei;
[3] Caiete C.N.S.A.S., nr. 2, 2008, pp. 391 – 392;
[4] Caiete C.N.S.A.S., nr. 16, 2015, pp. 247 – 248;
[5] Nicoleta Ionescu-Gură, Ultimul Congres al Partidului Comunist Român ( 20-24 noiembrie 1989) reflectat în notele Unităţii Speciale „R” din Departamentul Securităţii Statului şi în arhiva PCR, în caiete CNSAS nr. 21/2018, pp. 299 – 268;
[6] libertatea.ro;

Sursa imaginilor: cnsas; wikipedia; Istoria Comunismului. Vicitimele – Thierry Wolton, p. 248; wikipedia; Gogea’s Blog;