Un om, o unire.

File din istoria inovației parazitare la români. Parazitare pentru cine? Nu pentru noi!

Țara și neamul le iubești intim, fără stegulețe tricolore, fără defilări sau mai nou huiduieli. Măcar în momentele în care sărbătorim istoria noastră ar trebui să ne abținem de la a-i judeca pe cei ce ne conduc, deși avem tot dreptul la asta. E o vorbă care spune că fiecare națiune are conducătorii pe care îi merită. Dar să trec la articol. Ar fi mai bine, cred.

Azi este despre unirea Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859. Recunosc, plec de la premiza că dacă eu cunoșteam prea puține din cele de mai jos și voi v-ați găsit în aceeași situație. O să vă rog să mă iertați dacă nu este așa și dacă v-ați pierdut timpul degeaba citind. Sunt însă aproape sigur că nu ați auzit în toți anii de școală despre personajul de la care a plecat acest articol, motiv pentru care am hotărât să risc cu un asemenea subiect.

În general, istoria în școală este predată destul de anost. O înșiruire de evenimente, personaje și date. Există din păcate puțini profesori care știu să dea și culoare acestei înșiruiri. Unirea Principatelor Moldova și Tara Românească din 24 ianuarie 1859, mie cel puțin, nu mi-a provocat nicio emoție deosebită la momentul când am învățat despre ea în școala generală și mai apoi în liceu. Cred că am fost mai atent la dubla alegere a domnitorului undeva la maturitate, pentru că am de vreo 10 - 15 ani, ceva cărți cumpărate despre înfăptuitorii unirii, Kogălniceanu spre exemplu. Mă rog, ideea e că dacă în momentul în care înveți despre un eveniment, acestuia i se adaugă și câteva note de inedit, de originalitate, parcă ești mai atras să îl cunoști, să îl reții.

Dar să facem o scurtă recapitulare. Întotdeauna e utilă. Vă dau mai jos o listă cu perioadele când pe teritoriile românești despre care vorbim, s-au purtat războaie sau au fost efectiv ocupate de armate, în secolele XVIII și XIX.

• „războaiele ruso-turce (1716-1718; 1736-1739);

• războiul ruso-turc (1768-1774);

• războiul austro-ruso-turc (1787-1792);

• războiul ruso-turc (1806-1812);

• intervenţia şi ocupaţia turcească (1821-1822);

• războiul ruso-turc (1828-1829);

• ocupaţia rusă până în 1834;

• intervenţia şi ocupaţia ruso-turcă (1848-1851);

• ocupaţia rusă (1853-1854);

• ocupaţia austriacă (1854-1857).” [1]

Acum, mintea mea de inginer m-a pus să calculez din datele de mai sus, cât timp au fost principatele teatru de război sau sub ocupație în perioada menționată. Ies cam 32 de ani. Acum, cu siguranță nici în ceilalți ani viața nu a fost prea roz pe aicea. După război sau între războaie mai exact, nu avea cum să curgă lapte și miere.

Conștiința unității de neam exista cu siguranță înainte de secolul al XVIII - lea dar cum să se dezvolte în condițiile prezentate mai sus? Principatele erau propriu zis teatru de război și monedă de schimb pentru marile puteri. Rusia țaristă, Imperiul Otoman, Austria, toate aveau interese în zonă. Și-au luat și bucăți din ele. Bucovina în 1775 devine Habsburgică, Basarabia în 1812 devine Rusească. Ambele în urma negocierilor dintre otomanii, ruși și austrieci. Ba chiar pentru Bucovina, se pare că domnul fanariot, Grigore Ghica al III - lea și-a pierdut capul în urma protestului înaintat Porții. Ca exemplu de: nu faceți ce hotărâm noi (?), așa pățiți!

În plus, tronul celor două principate era o afacere pentru domnitorii din perioada fanariotă, care nu aveau nici un interes să piardă unul din scaunele de domnie. Dacă vreți să citiți ce am scris despre aceasta, chestii inedite zic eu, neînvățate la școală, clik mai jos:

Fanarioții

Lucrurile încep încet, încet să se schimbe cam din 1821 după Răscoala lui Tudor Vladimirescu și a eteriștilor. Și mai mult însă, după pacea de la Adrianopol, în 1829. Pace în urma unui război ruso - turc, care impune turcilor să deschidă navigaţia liberă pe Dunăre şi în Marea Neagră și automat a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Miza era atât comercială cât și militară. Turcii tergiversează câțiva ani aplicarea măsurilor, dar până la urmă nu au ce face. Deschid strâmtorile și navigația pe Dunăre. Astfel încep să aibă interese în zonă, la început comerciale mai apoi și strategice și alte state printre care Marea Britanie și Franța.

Se intensifică activitățile economice atât pe plan intern cât și pe plan extern, însă existau încă numeroase piedici împotriva progresului. Principatele plăteau în continuare tribut porții, la care se adăugau zahareaua, peșcheșurile, taxele vamale impuse și automat neavantajoase, obligația de a vinde cerealele în primul rând Porții, la prețuri impuse de ea, etc. În plus existau taxe vamale între cele două principate.

În aceste condiții era firesc să încolțească în mintea elitelor celor două țări ideea unei singure țări și avantajele ce ar fi decurs de aici. Urmează perioada Regulamentelor Organice, 1832 -1854 prin care principatele deveneau protectorate rusești aflate sub o suzeranitate otomană. Aceasta e perioada când dominația rusească a fost benefică pentru români. Singura, cred. Guvernarea lui Pavel Kiseleff a dus la modernizarea principatelor, e unanim apreciat de către istorici. În plus a uniformizat modul de guvernare al celor două țări, ceea ce a facilitat unirea, mai târziu. De altfel, regulamentele stipulau necesitatea unificării politice a celor două Principate și până în 1859 s-au parcurs câteva etape. Unificarea măsurilor și greutăților, desființarea taxelor vamale (exceptând cea pentru sare) între cele două țări, etc. Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza a fost naș de cununie la nunta domnitorului Țării Românești, Gheorghe Bibescu cu Marițica Văcărescu-Ghica, oficiată simbolic la Focșani, lângă borna de hotar. Oficierea s-a petrecut la biserica Sfântul Ioan, care există și astăzi.

În 1853, Rusia declanșează Războiul Crimeei în care intervin de partea Porții, Franța și Anglia. Acestea aveau deja interese comerciale solide în zonă și nu și-ar fi dorit o Rusie prea puternică, care să acapareze și strâmtorile de la Marea Neagră, unul din scopurile ei. Rusia pierde confruntarea și cedează o parte din influența politică pe care o avea în principate, inclusiv accesul la gurile Dunării. Statutul Moldovei și Țării Românești se transformă după Pacea de la Paris (1856), din protectorate rusești aflate sub suzeranitate otomană, în Principate aflate sub garanția comună a Marilor Puteri, sub suzeranitate otomană.

Ca să nu mă mai lungesc foarte mult, pentru că nu toate aceste Puteri Centrale erau favorabile unirii, tratatul de pace a consfințit că anul următor (1857) se vor ține în cele două țări adunări populare care să decidă dacă doresc sau nu sau nu să se unească, iar puterile se vor reuni ca să hotărască pașii de urmat. Existau desigur și antiunioniști destui.

În Moldova, scenariu de film, au fost falsificate listele electorale, în sensul accederii în adunarea respectivă a unui număr mai mare de antiunioniști decât unioniști. O scrisoare trimisă sultanului, care conținea dovada falsificării, a fost sustrasă de soția caimacanului Vogoride, autorul falsului, și a ajuns în occident, fiind apoi tradusă și pusă în circulație și în Moldova.

Faptul că în ciuda solicitărilor, sultanul nu a anulat alegerile din Moldova, a dus la ruperea relațiilor diplomatice cu Poarta, de către Puterile Centrale. Pentru că existau tensiuni și între acestea cu privire la Principate, s-a ajuns la un compromis în cele din urmă, la Convenția de la Paris din 1858. În schimbul anulării alegerilor falsificate, Napoleon al III-lea, cel mai fervent susținător al unirii, accepta varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente) și un număr de instituții comune. Totuși s-a căzut de acord ca numele lor să fie comun, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.

A urmat la 5 ianuarie alegerea, nu fără peripeții și suspans a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei. Alegerea sa a fost hotărâtă, pentru a dejuca planurile altui unionist, dovedit în ultima clipă ca agent al Rusiei, care ar fi dus Principatele unite înapoi în sfera de influență a acesteia. Hotărârea de a-l alege pe Cuza în detrimentul lui Grigore M. Sturdza a fost luată în lipsa primului, cu puțin înainte de alegere. Au urmat ceva tentative de asasinat ale principalilor unioniști care au trecut dintr-o tabără în alta, din fericire dejucate la timp și o anchetă care a dovedit fără tăgadă implicarea Rusiei.

Acum ajungem la Țara Românească. Se pare că aici, partida unionistă era mai puternică decât cea antiunionistă. Însă desigur, fiecare din ele avea candidații ei. Unul din ei, chiar mirele de la Focșani, fostul domnitor Gheorghe Bibescu. Se pare că problema nu era că nu și-ar fi dorit unirea ci că aveau sentimentul că le este impus din afară, un domnitor pe care nu îl cunoșteau și care nu avea deloc trecutul celor propuși de munteni. Pe de altă parte, Convenția de la Paris era clară: doi domni! Sau nu?

„Articolul 3 Puterile publice voru fin încredințate, în fiecărui Principatu, unui Hospodaru sau unei Adunări elective ce voru lucra în cadurile prevadute de aceasta convenție cu concursulu unei comisii centrale, comuna ambeloru Principate.” [2]

Se pare că nu. Nu o să știm niciodată în mintea cui a încolțit prima dată ideea alegerii aceluiași domn. Uniune personală s-ar fi chemat în epocă și nu presupunea unirea teritoriilor și sistemelor politice de conducere. Exista exemplul țărilor nordice, spre exemplu, cu rege comun Suediei și Norvegiei. Însă alegerea unui unionist înfocat, cum era Cuza, susținut de alți unioniști înfocați, putea duce la ceva mai mult decât o uniune personală. Așa că….

Una din variantele cunoscute este că delegația moldovenilor care se deplasa spre Istanbul pentru a aduce la cunoștința sultanului rezultatul alegerii, abătându-se pe la București ar fi sugerat electorilor unioniști alegerea aceluiași domn.

Altă variantă ar fi aceea că în seara de 23 ianuarie sau chiar noaptea spre 24, s-a ținut o adunare secretă într-o cameră a Hotelului Concordia din București, care apropo, acum arată cam așa. Cam atât ne prețuim istoria și patrimoniul. Dar suntem suveraniști, nu?

Aici, în cu totul alte condiții, electorul Vasile Boerescu, jurist cu studii la Paris, a fost primul care ar fi sugerat posibilitatea alegerii aceleiași persoane în ambele principate, fapt ce nu ar fi constituit o încălcare a Convenției de la Paris și ar fi adus mai aproape unirea deplină, administrativă și politică a acestora. Nu doar că a sugerat ci a și solicitat acest lucru imperativ celor prezenți. Adică în ideea că nu era stipulat clar că ”hospodarul” trebuie să fie diferit de la o țară la alta, putem să o facem și chiar ar fi indicat.

De curând, mi-a semnalat cineva, în urma uneia dintre numeroasele sale lecturi, care ar fi mentalul tipic generat de sistemul totalitarist în estul Europei după un anumit autor. Așa numitul homo sovieticus ar avea după autorul respectiv anumite tipologii, printre care și una numită de acesta inovație parazitară, care ar însemna o căutare constantă a unor modalități de înșelare a sistemului. [3] Ceva îmi spune că acest tip de comportament nu are neapărat legătură cu regimurile totalitare instalate în această parte de lume după 1946. De cele mai multe ori spre norocul și supraviețuirea noastră ca neam am utilizat în cadru organizat sau individual această inovație parazitară și continuăm să o folosim. Atâta doar că nu știam că așa se numește academic. Probabil că și enigma păstrării enclavei acesteia latine într-o mare de slavi, are explicații tot aici, în inovația parazitară. Parazitară pentru cine? Îmi vine să pun un emoticon dar mi s-a spus că nu e de bon ton că e de bătrâni sau de mai tineri ( nu mai știu exact) și nu de texte serioase. Degeaba am replicat că ale mele nu sunt neapărat serioase.

Ar mai fi multe de spus despre subiect. Poate câte ceva despre membrii breslei măcelarilor (câteva mii) care în timpul adunării de pe dealul Mitropoliei de a doua zi (24 ianuarie 1859), au fost aduși ca să își ascută instrumentele de lucru, ca nu cumva vreun elector să se răzgândească, poate câte ceva despre loby-ul început în favoarea unirii, în țările din occident cu câțiva ani înainte, finanțat și din banii obținuți în urma vânzării moșiei soției lui I.C. Brătianu, despre francmasonerie și despre multe altele.

Ideea este că istoria Unirii Principatelor, impropriu numită uneori unire mică, este fascinantă. Are suspans, are spionaj, are francmasonerie, are interese ale marilor puteri, dar are și o grămadă de patriotism și de sentiment de apartenență națională. E aproape sigur că fără sprijinul marilor puteri, cărora de altfel le-a căzut destul de greu soluția aleasă de români și mai ales cel al Franței, acțiunea nu ar fi avut finalul pe care îl cunoaștem. Trebuie însă să recunoaștem că oamenii politici implicați din cele două țări, că au fost masoni sau nu, au fost la înălțimea momentului pe care îl trăiau și pe care l-au dus la îndeplinire.

Cred că nici nu are importanță dacă domnul Vasile Boerescu a fost primul care a emis soluția perfect legală de a-l alege pe Cuza ca domn și în Țara Românească, deși știți cum se spune, fum fără foc nu iese. Cred însă că ar merita să fie mai bine cunoscut de români. Ca de altfel întreaga poveste. Depinde însă cum o facem. Poate totuși nu ca mine care am vrut să scriu un articol mic despre un om mare și am scris unul lung și prost. Asta e! Nu mai am timp de altul până miercuri. Rămâne speranța că săptămâna viitoare mă voi descurca mai bine. Speranța moare ultima!

Abonează-te gratuit dacă îți place ce fac. Primești articolele noi imediat ce sunt publicate. Bănuiesc că știi, când ceva e gratuit, tu ești marfa. Ca să nu avem discuții ulterior. Glumesc! Nu o să-ți vând nimic. Încă.

Referințe:
[1] - Unirea Principatelor, Enciclopedia României, accesată la https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Principatelor, în data de 01.06.2025;
[2] - articolul 3 din Convenţiune pentru organisarea definitivă a Principateloru-Unite-Române, Paris 7 august 1858, accesat la https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/21852, în data de 10.006.2025;
[3] - Dan Chiribucă, Tranziția postcomunistă și reconstrucția modernității în România, Ed. eikon, 2004.

Sursa imagini:
1 - https://images.app.goo.gl/5dTU1MhA2Z2BMaPu6
2 - https://www.zlgalati.ro/wp-content/uploads/2015/03/Portul-Galati-inceputul-sec-XIX.jpg
3 - https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1288957
4 - https://images.app.goo.gl/LHxG5sMWBxCR5MVZ6
5 - https://galeriaportretelor.ro/item/vasile-boerescu/