Un spirit pentru oricine

Se referă la valorile, normele, atitudinile și practicile care permit membrilor dintr-o comunitate să acționeze nu numai în interes personal, ci și din grijă pentru binele comun. Implică încredere în concetățeni, participare la viața comunitară, acceptarea de responsabilități și mai ales respectarea unor reguli nu doar din cauza coerciției, ci în virtutea unor norme împărtășite.

Componente definitorii:

• Respect pentru binele public prin disponibilitatea de a limita sau renunța la beneficii personale în favoarea câștigului la nivel comunitar.

• Solidaritate și grijă reciprocă, prin raportarea la ceilalți în sens de concetățeni cu revendicări și drepturi legitime.

• Manifestarea unui simț al datoriei față de comunitate prin exercitarea dreptului de vot, respectarea legilor, plata impozitelor, exprimarea încrederii în instituții dar și a criticilor la adresa practicilor abuzive, chiar prin nesupunere.

• Participare la viața socială dincolo de conformarea minimă, prin asociere voluntară, organizații civice, proteste atunci când necesar, deliberare publică, muncă de voluntariat. .

• Conturarea conștientă a unei identități de cetățean, nu doar de individ, cu atașament față de comunitatea locală și națională, prin exercitarea prerogativelor de mai sus.

În ce măsură vă caracterizează aceste atribute? Vedeți în jur o afirmare a lor capabilă să vă influențeze, eventual chiar să vă inspire? Spiritul civic, despre acesta vorbesc, este mai amplu decât simpla apartenență la o comunitate, mică sau largă. Include modul în care oamenii se văd unii pe alții și instituțiile lor, dimensiuni morale și normative. Exprimă nevoia de înfăptuire a potențialului comun, ce cred cetățenii că ar trebui făcut mai bine pentru toți.

Spiritul civic se manifestă în trei ipostaze:

• Ca ferment social promovează condiții de viață capabile să reducă discrepanțele socio-economice prin aplicarea consecventă a dreptului la proprietate, domnia legii, corupție ținută în frâu, instituții stabile și receptive la doleanțe, asociații bazate pe voluntariat și nu fațade manipulate.

• La nivel cultural încurajează norme de reciprocitate în cadrul discuțiilor libere bazate pe onestitate, memoria istorică a realizărilor și eșecurilor colective, stima față de hărnicia în serviciul public.

• Politic și instituțional crează premizele unei democrații adaptate la nevoile populației și nu ale celor la putere, prin mecanisme de control și echilibru care stimulează transparența, responsabilitatea, pluralismul, domnia legii, libertatea presei, educația civică, o participare sporită la vot.

La fel de bine se poate pipernici, atunci când:

• La nivel social se generalizează corupția, sărăcia, nedreptatea, fragmentarea în grupuri de interese incompatibile, servicii publice arogante și ineficiente, lipsa de siguranță publică datorită impotenței sau ideologizării poliției.

• La nivel cultural predomină apatia, cinismul, căutarea de țapi ispășitori, individualismul radical sau nihilist, discursul intelectual manipulator sau isteric.

• La nivel politic și instituțional câștigă autoritarismul, clientelismul, corupția politică, suprimarea dizidenței, fraudarea alegerilor, urmărirea de avantaje pe termen scurt în defavoarea binelui comun pe termen lung.

Istoria ne oferă exemple grăitoare din care putem desluși tiparul ascensiunii și decrepitudinii civilizaționale din perspectiva spiritului civic. Dacă dorim să luăm aminte.

• Atena în secolul al V-lea î.Hr. — După reformele lui Cleisthenes, Atena a consolidat participarea democratică prin adunări legislative, tribunale cetățenești, dezbateri publice. Cetățenii aveau un puternic simț al datoriei și al identității civice, exprimat prin retorica publică și deschiderea către deliberare în contradictoriu. Egalitatea dintre cetățeni s-a diminuat pe parcursul deceniilor. Au crescut facționalismul, demagogia și polarizarea. Războiul peloponezian a slăbit încrederea în guvernare, iar loviturile de stat oligarhice precum instaurarea consiliului celor treizeci de tirani (404-403 î.Hr.) au contribuit decisiv la expirarea tradiției democratice. Sentimentul de inutilitate și impotență au avut câștig de cauză.

• Roma republicană — În republica timpuriu-mijlocie cetățenii erau mânați de un simț accentuat al virtuții, serviciului public, militar și au creat instituții (senat, magistraturi) cu o corupție relativ ținută sub control. Ritualurile, religia, relațiile patron-client și normele legale îi uneau pe cetățeni. Pe măsura creșterii imperiului s-au extins prosperitatea, au luat amploare lucrările publice, domnia legii, criteriul responsabilității în rândul elitelor și printre clasele cetățenești mai largi. În republica târzie și mai ales după abolirea republicii s-au instaurat absolutismul politic al conducătorului suprem și un model de economie bazat în primul rând pe forța de muncă a sclavilor importați, marginalizând treptat contribuția economică și dinamismul social al cetățenilor. Interesul pentru binele comun s-a disipat de sus până jos, într-o lungă spirală fără întoarcere, până la prăbușirea completă a ceea ce fusese odată o civilizație fără egal.

• Florența în evul mediu, din secolul al XIII-lea până la începutul secolului al XV-lea — Deși un centru comercial și cultural înfloritor, Florența era afectată de facționalism cronic, violență și destrămarea valorilor comunitare. Facționalismul s-a manifestat prin divizarea nobilimii în guelfi și ghibelini, care susțineau case aristocratice germane diferite; unii pentru menținerea papalității conduse de etnici italieni și ceilalți partizani ai împăraților germani în lupta dintre biserică și statele italiene. După ce ghibelinii au fost învinși la sfârșitul secolului al XIII-lea, guelfii s-au împărțit în facțiuni “albe” și “negre”, perpetuând violența și instabilitatea politică.

  Ascensiunea conducerii oligarhice a fost alt factor determinant. Comunitatea florentină s-a format în spirit republican, beneficiind de o largă participare socială. Funcțiile publice erau în general alocate pe termen scurt și ocupate prin tragere la sorți, pentru a reduce corupția – dar în practică puterea era manipulată din culise. Amenzile, mita și căsătoriile strategice s-au transformat în metode pentru menținerea influenței. Familiile de negustori bogați (Albizzi, Medici) au preluat treptat controlul iar breslele, care facilitau participarea civică și echitatea, au devenit instrumente supuse elitei. Oficiile guvernamentale erau adesea dominate de câteva familii, nepotismul și corupția au crescut. Popolo minuto, sau oamenii de rând, au fost marginalizați.

  Discrepanțe economice majore au dus la revolte sociale. Florența era o putere bancară și comercială, dar decalajul de prosperitate dintre nobilime și cetățeni s-a adâncit nepermis de mult. Crize economice precum prăbușirea băncilor Bardi și Peruzzi în anii 1340, urmate de ciuma bubonică din 1348, au devastat populația și au sporit sentimentul de înstrăinare reciprocă dintre categoriile sociale inferioare, medii și cele superioare. Revolta Ciompi din 1378 condusă de lucrătorii din industria de recoltare și prelucrare a lânii, proscriși politic, a fost o manifestare dramatică a destrămării civice. Autoritățile au răspuns prin suprimarea brutală a răscoalei, erodând și mai mult liantul civic.

  Figuri proeminente precum Dante Alighieri au fost exilate. Florența nu era unică în această privință. Multe orașe-stat italiene au trecut prin cicluri similare de idealism republican, violență facțională și conducere oligarhică sau autocratică, dar cazul Florenței este bine documentat ca avertisment despre felul în care conflictele declanșate în numele ambițiilor personale pot eroda chiar și cele mai promițătoare instituții civice. Unul dintre cele mai clare comentarii vine de la Niccolò Machiavelli, care, scriind la începutul secolului al XVI-lea, deplângea pierderea virtuții civice în Florența și privea înapoi la republica romană și republica florentină timpurie ca modele de integritate politică și echilibru social.

Afirmarea spiritului nostru civic la nivel național și de comunități locale a trecut prin trei etape distincte în perioada modernă:

• 1878-1947 — Intervalul când România și-a cucerit independența, s-a unit și dezvoltat în toate privințele: economic, social, cultural. Dăinuiește ca perioadă istorică de referință. Rafinamentul din domeniul creației intelectuale și artistice rămâne exemplar. Spiritul civic s-a exprimat cu accent pe unitatea culturală, ajutorul filantropic și caritatea creștină. Aproximativ 1.000 de organizații filantropice au existat până în 1948, multe regionale. Sumarul următor documentează o secțiune reprezentativă.

• 1948-1989 — Tirania a eradicat activitatea civică independentă. Regimul a promovat „organizații de masă” pentru a impune ideologia comunistă, colectivizarea și loialitatea. Propaganda constantă, cultul personalității sub Ceaușescu și Securitatea au reprimat orice tendință de autonomie a spiritului civic. UTC și Pionierii au îndoctrinat milioane de tineri, iar intelectualii și practicanții artelor s-au transformat, cu foarte puține excepții, în slugi dezgustătoare. Simțul civic, indiferent de chip, a fost desfigurat programatic timp de patru decenii.

• 1990-2025 — Asociațiile comunitare au renăscut într-un ritm susținut și nu de puține s-au străduit să amelioreze realități sociale degradante. O atenție deosebită a fost acordată copiilor cu dizabilități sau din orfelinate, ca reacție la neglijența și indiferența autorităților comuniste. Iată un rezumat al spectrului filantropic după 1990.

Din sumarul precedent lipsește acea organizație non-guvernamentală cu o contribuție enormă la ansamblul de acte caritabile - și implicit la manifestarea spiritului civic - înfăptuite după 1990. Contribuția milostivă a Bisericii Ortodoxe Române se ridică până acum la peste 3 miliarde de lei (aproximativ 600 milioane de euro), cu o creștere constantă a investițiilor anuale de la câteva milioane de lei în anii 1990 la peste 300 milioane recent. Aceasta include donații, construcții și finanțări de instituții sociale, ajutor de urgență și alte forme de asistență, dar este o subestimare deoarece nu cuprinde toate activitățile necuantificate la nivel de parohii și mânăstiri. Au fost construite sau finanțate peste 800 de instituții sociale, în beneficiul a sute de mii de persoane vulnerabile. Aproximativ 30-40 dintre acestea sunt instituții medicale și peste 20 sunt centre de urgență pentru cei fără adăpost sau victime ale violenței casnice. În crize precum inundațiile din 2024 sau războiul din Ucraina BOR a oferit peste 50 milioane de lei în ajutor imediat, incluzând cazare și transport umanitar. Programele educaționale, donațiile de sânge (peste 5.000 litri anual recent) și caravanele medicale au deservit milioane de beneficiari cumulativ. Potrivit principiilor diaconiei (de serviciu social-creștin) filantropia este considerată o extensie a liturghiei, axată pe iubirea necondiționată față de semeni, inspirată din modele biblice și patristice precum Sfântul Vasile cel Mare. Structura ierarhică – parohială, eparhială și patriarhală – a permis crearea unei rețele naționale cu peste 800 de instituții sociale dezvoltate până în prezent, majoritatea acreditate conform legislației naționale și europene. În 2014 existau deja 785 de servicii sociale, incluzând 158 cantine și 51 farmacii, servind 87.474 de beneficiari anual. Această expansiune a fost facilitată de hotărârile Sfântului Sinod, precum cea din 1997 privind rețeaua de asistență socială, și prin formarea profesională din facultățile de teologie.

Noțiunea de spirit civic este însă mai cuprinzătoare. Filantropia, sau caritatea față de semenii năpăstuiți, se încadrează în tipul social-comunitar. Alte tipuri sunt angajamentul cetățenilor în procesul electoral-politic și participarea intelectualilor la dezbaterea onestă a chestiunilor de interes comun. Ceea ce numim spirit civic nu este un monolit; expresiile sale variază pe niveluri, reflectând interacțiunea dintre individ, comunitate și stat.

• La nivel social-comunitar se exprimă prin acțiuni cotidiene de solidaritate cum ar fi voluntariatul în programe de ajutor pentru vecini sau cei năpăstuiți, rezolvarea problemelor locale și responsabilizarea autorităților.

• La nivel electoral-politic se manifestă prin participarea la alegeri, presiuni asupra instituțiilor și guvernanților pentru transparență și efectuarea reformelor necesare. Combaterea corupției și asigurarea legitimității reprezentanților politici sunt priorități.

• La nivel intelectual implică dezbateri critice și autocritice, gândirea divergentă și pluridisciplinară, educația civică și asumarea rolului de formatori ai conștiinței, cu toate responsabilitățile adiacente.

O civlilizație, națiune sau cultură prosperă atunci când componentele spiritului civic se manifestă împreună, susținându-se reciproc. Tipurile distincte înseamnă însă și capacități diferite de reziliență la adversități. Varietatea social-comunitară este cea mai rezilientă deoarece exprimă un sentiment primordial de solidaritate în fața dezastrelor sau crizelor. Varietatea electoral-politică mai puțin, deoarece beneficiază de participare activă mai scăzută, poate fi ușor dezbinată și la nevoie redusă la tăcere prin măsuri represive. Reziliența păturii intelectuale este cea mai volatilă deoarece depinde de fibra morală individuală, iar coruperea la acest nivel variază de la caz la caz, prin exploatarea slăbiciunilor și vanităților.

Spiritul civic contribuie la ridicarea unei societăți prospere și drepte, dar nu împiedică declinul. Precedentele istorice confirmă acest lucru. Degradarea până la colaps este un proces treptat și întortocheat, iar factorul principal îl reprezintă putrefacția politic-administrativă. Peștele de la cap se împute. Vechea zicală descrie și prezentul. România a ajuns într-un grav impas economic datorită politicilor sinucigașe de risipă și clientelism instaurate de politicieni și birocrați.

Perspectiva noastră de viitor se poate ameliora numai prin înlocuirea acestei suprastructuri distrugătoare cu oameni raționali pătrunși de spirit civic. Mintea îndreptată către deslușirea și remedierea realității, împreună cu mărinimia, pot stăvili alunecarea în abis. Datoria cetățenilor este să-și asume primii acest deziderat și să nu se lase păgubași. Restul nu poate fi garantat, dar cel puțin lăsăm o moștenire utilă, de prețuit și emulat.