Victime

Azi este despre victime. Victime ale accidentelor colective în perioada regimului comunist.

Nu mai știu cum am aflat despre vasul Mogoșoaia. Sigur a fost în septembrie 2024 când am scris acest articol de care uitasem. Mi-am amintit de el ieri, auzind o știre la Trinitas TV. La biserica din Comuna Grindu, județul Tulcea, duminică a fost parastas pentru mai bine de 200 de suflete. Dumnezeu să le odihnească în pace!

Deci: azi este despre victime. Victime ale accidentelor colective în perioada regimului comunist.

Trăind în Valea Jiului de ceva vreme, eram la curent cu secretomania regimului vizavi de informațiile oficiale despre numeroaselor accidente colective de la întreprinderile miniere. Totuși am rămas surprins de curând, studiind presa locală și centrală din zilele de după aceste nenorociri și văzând că există accidente cu zeci de morți și răniți care nu au lăsat nici o urmă. Nici măcar un scurt necrolog. Am fost revoltat. Oamenii aceia nu însemnau nimic pentru regim. Mai mult decât atât, am documentat în lucrarea de licență grijile autorităților în asemenea cazuri. Aceste griji se refereau la scoaterea cât mai urgentă a victimelor din subteran și predarea lor familiilor, care erau ajutate să le îngroape cât mai repede, întrajutorarea accidentaților, cercetarea și stabilirea cât mai urgentă a cauzelor și vinovaților.

Graba aceasta a generat în anul 1986, la Vulcan, noi victime din rândul comisiei constituite pentru cercetarea accidentului. Nu s-a stabilit nici până în ziua de astăzi ce sau cine i-a determinat să intre în zona afectată și încă nesigură cu atâta grabă - la nici 24 de ore după producerea evenimentului. Probabil este un răspuns îngropat pe veci, odată cu membrii comisiei.

Cea de-a patra grijă a autorităților era reluarea cât mai urgentă a lucrului și a producției de cărbune în zona afectată. Cinic, nu? La fel de cinic ca și titlurile din presa locală de a doua zi, a treia zi, etc.

Spre exemplu, pe data de 16 ianuarie 1980, are loc o explozie de metan la mina Petrila, în care își pierd viața 4 mineri. Despre aceasta nu am găsit nici o urmă în presa locală. În schimb, aceeași presă locală, din ziua următoare plasează pe prima pagină fotografia a trei mineri de la aceeași mină, având dedesubt textul: „Șeful de schimb, Constantin Spafiu din brigada lui Vasile Pavel, de la sectorul XI al Minei Petrila și ortacii au ieșit din mină după o zi fructuoasă la locul de muncă.”¹

Cea de-a patra grijă a autorităților era dictată desigur de necesitatea realizării planului. De repornirea unei capacități de producție importantă pentru acest lucru. Această ardoare de a se relua lucrul în zonele în care aveau loc explozii, s-a perpetuat o vreme și după schimbarea de regim din 1989. Astfel, o situație în care se refuza de către conducere inundarea unei zone în care avusese loc o explozie cu victime (Vulcan 15 mai 2002), era să fie fatală peste doar câteva zile unui număr de salvatori care închiseseră cu un dig. Aceștia au părăsit zona cu circa 10 minute înainte de producerea unei noi explozii care a spulberat digul. Pe mine personal, în acea zi, m-au despărțit fix 90 de secunde de moarte. Despre acestea am povestit însă aici.

În fapt astăzi nici nu intenționam să scriu despre mineri și uite ce a ieșit.

Idea postului mi-a venit recitit de curând un articol despre un alt accident cu multe victime din 10.09.1989, fără legătură cu mineritul. Este vorba de scufundarea vasului fluvial de pasageri Mogoșoaia, în care și-au pierdut viața peste 200 de oameni, bărbați, femei și copii, în unele cazuri familii întregi, majoritatea locuitori ai localității Grindu din județul Tulcea. Nava făcea curse regulate între Galați și Grindu și a fost lovită și răsturnată, în condiții de ceață deasă de un convoi de barje. Las mai jos linkul către articol, pentru detalii.²

Merită parcurs.

Știută fiind secretomania cu care erau tratate aceste cazuri în Valea Jiului - inclusiv în 18. 09. 1989, deci la 8 zile după accidentul fluvial, în urma unui accident colectiv de la mina Vulcan (din nou Vulcan) în care și-au pierdut viața 29 de persoane și alte 10 au fost rănite, autoritățile tratează cu o oarbă tăcere victimele și cazul - am fost curios dacă doar minerii erau tratați astfel. Asta ar fi trebuit să fie singura legătură cu minerii în articolul de azi însă recunosc, nu mi-a prea ieșit.

Am întreprins o scurtă căutare în presa vremii, deși autorul articolului sugerat, menționează că singurele rânduri apărute în presă, care încercau de altfel să minimizeze efectele dezastrului, au apărut într-un ziar local Viața Nouă. Din păcate nu am avut acces la el în format digital în scurta mea periegheză.

Concluzia a fost cea intuită. Autoritățile aplicau aceeași metodă. Împânzeau zona cu securiști și încercau să țină totul sub tăcere. De ce procedau astfel? Poate pentru că în lumea perfectă în care încercau să ne convingă că trăim, era de neconceput să se producă astfel de tragedii? Nu știu. În orice caz, ele nu au fost puține și despre multe dintre ele am aflat doar după 1989. În cazul minerilor, era clar, țara avea nevoie de cărbune, nu de scăderea moralului ortacilor. Era un argument în plus să se păstreze tăcerea.

Pentru cei ce au trăit în ambele perioade, ante și post 1989, diferența dintre presa de atunci și cea de acum este uriașă. Este diferența dintre dictatură și libertate. Cu toate ca atunci ne era dat să aflăm din ea doar ce era aprobat iar acum aflăm și ce nu s-antâmplat, oare are rost să ne întrebăm în care ne dorim să trăim? Pentru unii dintre noi se pare că da.

1 - Steagul roșu, nr. 8511/17.01.1980, pag. 1, accesat la https://www.bibliotecadeva.ro/periodice/steagulrosu/1980/01/steagul_rosu_1980_8511.pdf , în data de 21.05.2024

2 - https://marinarii.ro/nava-de-pasageri-mogosoaia. accesat în data de 21.05.2024